Madam Panseluta

Uneori, in mijlocul haosului ai un moment de liniste, cateva minute tu cu tine. Ca ochiu l furtunii. Ca si cum ai fi patruns in globul de cristal si urmaresti de acolo valtoarea din jurul tau. Si, din afara turbillonului ai o alta perspectiva asupra lucrurilor si, maio ales, a oamenilor. Iti iei timp sa respiri si sa observi. Si observi ca mult trambitatul " perioada asta va scoate ce e mai bun in oameni", este doar o alta funda rosie a unei marketari de caractere. E drept ca perioadele dificile scot la iveala ceea ce este. Doar ca, acolo unde nu este lumina iese la iveala intunericul: invidia, datul cu parerea, "morala" care judeca actiunile si viata celorlalti, nevoia de validare, sentimentul valorii exacerbat pana la punctul in care te crezi de neinlocuit. Si, odata iesite la suprafata, raman chiar daca circumstantele nu mi sunt aceleasi. Asa apare ceea ce eu numesc "morala cu miros de tocanita', intoleranta si lipsa lui "a fi" imbracate in po

         Cineva compara viata cu un Orient Express. Uneori eu am comparat-o cu expresul zapezii. Nu are o curgere liniara. Uneori pleaca din gara inainte de timpul stabilit iar alteori zaboveste in cate o halta doar pentru ca este inconjurata de maci. Nu este unitar, vagoanele elegante, clasice, moderne sau antice sunt adaugate de-al lungul drumului. Dar asta nu conteaza. Pentru ca farmecul lui este dat de drumurile pe care le parcurge, de locurile in care se opreste si, mai ales de oameni. Nu cei care urca doar pana "la prima", nu cei care incearca sa-si insuseasca vagoanele mai noi, sau care sar din mers intr-o gara de oportunitate. Cei care urca si raman. Cand trenul are suficiente vagoane, iti amintesti cand si unde a urcat fiecare dintre ei. Unii au urcat aproape de la inceput, in primele doua vagoane, altii direct in locomotiva alaturi de mecanic si au ramas acolo murdari de carbune dar cu zambetul pe fata. Unii au urcat cu arme si bagaje de-a lungul opririlor, altii au

Cineva spunea ca acasa este acolo unde se afla sufletul tau. Pentru mine, acasa, dincolo de spatiul locativ trecut in cartea de identitate, acasa sunt locurile in care am lasat bucati din suflet, de care m-am legat cu fire nevazute. Sunt locurile catre care mi se indreapta gandul cand ralitatea marsaluieste cu bocancii grei catre ziua de maine. Nu este o evadare din realitate, este doar o bula in timp catre acele "acasa" in care ma asteapta povestile. "Acasa" este Kenia cu savana ei, acasa este seara petrecuta in Djemaa el fna, acasa este in wadi-ul din Oman si drumul spre Santa Clara. Acasa imi reaminteste povestile si oamenii. Ma gandeam ca prima poveste de acasa va fi una din Kenia, dar, astazi, caldura mi-a amintit de Cuba. Pana sa ajung acolo, Cuba avea cateva repere, clisee : mohito, la Bodeguita del Medio, Hemingway, trabuc, rom, Castro, Che Guevarra si cam atat. Am ales destinatia pentru exotism. Nu m-a dezamagit la acest capitol, insa mi-a oferit mult mai m

Ce faci cand esti cu spatele la zid? Nu ca in filmele de actiune cand stii ca cineva te va salva ci, pe bunecu spatele la zid. Ce faci cand tot ceea ce considerai solid in jurul tau se naruie? Poate ca pare un cliseu, dar, uneori viata iti da un cocktail de lamai cu sare pe cer trebuie sa-l bei pe nerasuflate. Si treci chiar prin toate starile. De la socul resimtit in plexul solar, la genunchii care se inmoaie, la speranta ca poate nu este chiar asa, ca poate e o gluma proasta si pana la plansul compulsiv in momentul in care negarea nu te mai poate ajuta. Si abia atunci ai un moment in afara timpului, in care simti raceala zidului din spatele tau si, ca intr-un teaser, revezi momentele care te-au adus acolo. Si ai vrea sa tipi si sa musti si sa reprosezi asta cuiva. Doar ca, atunci si acolo esti doar tu, cu spatele la zid pe o banchiza a carei siguranta se topeste rapid in oceanul de incertitudini. Cumva te privesti tu pe tine intr-un moment de decorporalizare si stii ca singura persoa

Exista locuri care te fac sa te simti instantaneu acasa. Cu mirosuri privelisti necunoscute si, in acelasi timp familiare, cu sunete si emotii care iti declanseaza sentimentul de acasa. Si sunt...oameni. Oameni care te fac sa te simti ca si cum ai sta comod pe canapea cu o carte buna imbracat in pijamaua favorita. Sunt oameni a caror prezenta iti da brusc sentimentul de acasa, de cald si bun, oameni care iti amintesc miorosul de cozonac chiar si in toiul verii. Oameni carora iti vine sa le povestesti tot si pe indelete reluand parca firul unei conversatii lasate acolo in asteptare. Imi place sa cred ca intalnirile nu sunt intamplatoare. Si, imi place sa cred ca viata ii scoate in calea ta tocmai ca sa poti continua o poveste ramasa in suspensie poate intr-o alta viata. Viata este compusa din locuri si oameni. Si, cumva, oamenii care te fac sa te simti acasa in preajma lor sunt cei care dau valoare si locurilor. Sunt oamenii in bratele carora te simti copil indiferent ce varsta ai avea