Madam Panseluta

  Cineva imi spunea ca in viata e bine sa calatoresti, sa creezi amintiri pentru ca va veni un moment in care te vei hrani din ele. Se pare ca momentul acela a sosit. Mult mai repede si mai neasteptat decat as fi putut crede. Anul asta ne-a inchis in casa. Cu noi insine si cu ceilalti si, cumva ne obliga sa ne rerevaluam relatia noastra cu ceilalti si, mai presus de toate cu noi insine. Cand stai tu cu tine descoperi cine esti si, mai ales, cine esti in raport cu tine. Si e bine cand nu te plictisesti, cand poti sa tragi sertarul amintirilor si sa le explorezi. Sa te intalnesti cu tine cel de atunci si cu locurile de care acum iti este mai dor pentru ca  nu stii cum arata maine. Astazi cafeaua mi-a amintit de mirosul cafelei in savana si de cafeneaua de langa casa lui Karen Blixen in Nairobi. In ultimul timp Kenia este tot mai prezenta in mintea mea. Poate pentru ca acolo m-am simtit intotdeauna libera si fericirea spatiilor deschise nu se compara cu nimic altceva. Sau poate ca in valt

" Moralitatea este instinctul de turma al individului" - Nietzsche Suntem animale sociale. Asta este cea mai mare calitate a noastra si, paradoxal, cel mai mare defect. Ne dorim atat de mult sa apartinem si, in acelasi timp sa iesim in evidenta, sa castigam acceptarea si admiratia grupului incat sacrificam pe altarul compromisului unicitatea care ne diferentiaza si ne da valoare ca membru al grupului. In fiecare zi preferam sa uitam ca ne-am nascut liberi si ca viata nu este un drum drept cu asfalt de pista de curse. Ne setam o directie si ne cream un alter ego pe care il scoatem la plimbare pe promenada sociala fara sa realizam ca, de fapt, este un alt personaj gri tras la indigoul unor cerinte de apartenenta. Urmam percepte de integrare, tipare rigide care ne taie in fiecare zi aripile libertatii de gandire. Ne suprimam liberul arbitru, cerem sa ne fie ingradite gandurile, gesturile, emotiile. Ne ingustam orizontul pana la punctul in care totul devine difuz. Schimbam spirit

"Tu crezi in magie?" E intrebarea pe  are o pun copii si oamenii mari deopotriva. Cautam magia. O cautam indiferent daca o blamam sau avem nevoie de ajutorul ei. O cautam. Insa intotdeauna in afara noastra. Exista mii de definitii si interpretari ale magiei. Din jungla Amazoniana pan in varful zgarie norilor aproape fiecare dintre noi a rostit macar o data cuvantul si macar o data l-a definit in felul sau. Dar cat de des ne gandim ca, de fapt, magia este in noi. Ca noi o cream? Buna sau rea, alba sau neagra, ea este o fateta a personalitatii noastre, apare cand acel ceva din noi este atins. Sigur ca, fiecare dintre noi are capacitati mai mari sau mai mici de manifestare, dar asta este o alta poveste, la o alta cafea. Raspunsul la "tu crezi in magie?" este da, cand soarele rasare in savana peste linistea minutului de intersectie, este da cand descoperi o fotografie veche a bunicilor la nunta, este da cand descoperi o conexiune dincolo de timp si spatiu, este d

Toata viata noastra sta pe talerele unei balante. Si nu ma refer aici la balanta divina care separa binele de rau si nici la cea a zeitei Themis care strajuieste frontispiciile tribunalelor. Viata noastra sta pe talerele unei balante interioare, la fel de fragila ca urechea interna si, in acelasi timp extrem de volatila. Un mecanism atat de particular si, totodata conectat printr-o retea fina cu toti cei din jurul nostru. Fiecare inclinare a ei, genereaza o reactie in ceilalti, ca un domino urias si imprevizibil. Fiecare pas este cantarit nu de o justitie divina ci de noi insine. Cauza si efectul sunt extrem de rapide. Rapid in sens universal, nu al unei curgeri liniare in conventia timpului. Gesturile si actiunile celorlalti genereaza o reactie si in tine chiar daca uneori refuzi sa o vezi. Cauza si efect. Indiferent daca il minimizezi sau ii dai dimensiuni apocaliptice, fiecare gest, sentiment, gand, vorba, actiune a celuilalt te afecteaza si genereaza la randul lui un efect

"Să dai, să dai, iată marea fericire a vieţii. Să dai mai ales la timp, fiecare lucru la vremea lui. Să dai râsul, să dai lacrimile, să-ţi trăieşti aventurile, să-ţi trăieşti durerea... Să plângi, un timp... şi apoi să râzi." - Panait Istrati Si, cu toate astea, suntem din ce in ce mai zgarciti. Suntem zgarciti cu noi insine. Cu zambetele noastre, cu sentimentele, cu a fi, cu ceea ce ce ne face sufletul sa se avante dincolo de curcubeu. In schimb am devenit din ce in ce mai darnici cu datul cu parerea, cu judecatul vietii celuilalt cu "exemplele" de buna purtare in orice de la business la viata personala, crestrea copiilor si a animalelor de companie. Noi stim mai bine cine, ce si de ce. Avem cate o parere despre orice si oricine mai putin despre noi insine. Ne proiectam un cocoon de "perfectiune" in care ne imbaiem cu fiecare vorba aruncata despre "imperfectiunea" celorlalti. Ne punem de buna voie ochelari de cal peste privirea care ar