Ochiul furtunii
Uneori, in mijlocul haosului ai un moment de liniste, cateva minute tu cu tine.
Si, din afara turbillonului ai o alta perspectiva asupra lucrurilor si, maio ales, a oamenilor.
Iti iei timp sa respiri si sa observi.
Si observi ca mult trambitatul " perioada asta va scoate ce e mai bun in oameni", este doar o alta funda rosie a unei marketari de caractere.
E drept ca perioadele dificile scot la iveala ceea ce este.
Doar ca, acolo unde nu este lumina iese la iveala intunericul: invidia, datul cu parerea, "morala" care judeca actiunile si viata celorlalti, nevoia de validare, sentimentul valorii exacerbat pana la punctul in care te crezi de neinlocuit.
Si, odata iesite la suprafata, raman chiar daca circumstantele nu mi sunt aceleasi. Asa apare ceea ce eu numesc "morala cu miros de tocanita', intoleranta si lipsa lui "a fi" imbracate in poleiala mai binelui social.
Calea minimei rezistente. E mai simplu sa judeci decat sa te uiti in oglinda, e mai simplu sa emiti pareri "pertinente" bazate pe adevaruri trase la indigo decat sa-ti iei 5 minute sa vezi dincolo de ele, e mai simplu...
Si iti ofera si cea mai la indemana varianta de oubliette pentru frustrari, pentru ce te-a durut cu adevarat, pentru revolta si compromis. Le inghesui acolo si tragi usa dupa tine infasurat in haina "convingerilor" insusite doar ca sa dea bine, fara sa realizezi ca in acest mod te uniformizezi si acumulezi in continuare intuneric. Pentru ca, ce sa vezi, oubliette-ul da pe dinafara si usa nu este etansa iar ceea ce ai pus acolo te gaseste si, la un moment dat esti nevoit sa-ti infrunti poprii demoni.
Poate ca suna usor apocaliptic dar viata are un mod aparte de a te pune fata in fata cu tine insuti atunci cand te astepti cel mai putin.
Si, niciodata nu stii cum se intampla si nici cine este mesagerul.
Tot ce poti spera este ca intalnirea sa fie una in care mesagerul sa ramana cu tine si sa te ajute sa-ti confrunti demonii cu daune minime.
Si atunci, in mijlocul haosului iti iei un moment de ochi al furtunii, si observi.
Te observi pe tine si pe ceilalti, observi ce iti atinge corzile sufletului si ce declanseaza morala cu miros de tocanita, iti observi limitele si ceea ce se afla dincolo de ele.
Si apoi alegerea iti apartine: deschizi usa oubliette-ului si te confrunti cu tine insuti sau te stradui sa o tii inchisa in continuare lipind crapaturile cu banda adeziva a autoindulgentei incercand sa amani incursiunea in colturile personalitatii tale.
Alegerea ne apartine, de fapt, intotdeauna chiar daca de cele mai multe ori suntem drumeti la rascruci.
Dar putem alege: supa calduta a suficientei sau drumul pe carbuni incinsi spre un eu mai luminos, prietenii de conjunctura sau prieteni reali, pareri la pachet sau calea nesigura a cunoasterii celorlalti, calea minimei rezistente sau... viata asa cum este.
Alegerea ne apartine.
Eu aleg viata si intalnirile ei neasteptate.
Comentarii
Trimiteți un comentariu