Maine

Cand am inceput sa credem ca Universul pivoteaza in jurul nostru? Cand am inceput sa cerem “ mai repede”  “ mai bun”, “ mai mult”? Cand am inceput cursa lui “ maine”?  Maine voi incepe un regim nou, maine merg la doctor, maine voi fi mai bun, maine imi fac timp pentru prieteni, maine desfac cutiile facute stiva la ultima zugraveala, maine ma apuc de cartea cea noua, maine iau deciziile pe care le aman, maine voi fi mai fericit... Maine. Graalul cotidianului. 

Ne taram incercand sa scapam din nisipurile miscatoare ale zilei, fara sa realizam ca maine vine cu o promisiune dar si cu ceea ce nu am trait astazi. De multe ori, in goana dupa maine uitam de azi. Suntem ca un copil alergand sa prinda coada zmeului si se impiedica de o radacina de copac. 

Maine este visul, speranta si nazuinta catre altceva. Maine sunt zarile deschise, somnul si vacanta refuzata de prea multe ori. Maine... 

Dar azi? Cum ramane cu azi? Cum ramane cu azi? Cum ramane cu timpul tau cu tine? Ce s-a intamplat cu momentul tau la cafea cu tine? Ce faci cu cele 24 de ore de azi? Refuzi sa le traiesti pentru ca maine...? Sau reusesti sa te opresti din goana si sa-ti tragi sufletul privind si drumul pe care alergi cu ochii la cer?

Uneori, cand te simti prins iremediabil in centrifuga de ganduri, planuri, proiecte, deadline-uri si vise, toate indreptate catre maine, e dificil sa apesi butonul de pauza, e greu si te simti vinovat sa pui toate astea pe "hold". Cu toate astea, ceva te trage de maneca si te face sa te opresti. Poate mirosul cafelei sau nevoia acuta de tine, poate oboseala sau ceata diminetii care incepe sa se ridice. Asculti linistea si tragi in piept aerul inca geros al diminetii si, pe deasupra cestii cu cafea lucrurile incep sa se dezvaluie. 

Vezi rascrucile si directiile pe care le-ai ignorat, vezi gropile din drum si capcanele visurilor abandonate in cautarea marelui vis, vezi resemnarea si frustrarea celor pentru care urma sa-ti faci timp maine si vezi cum mosorul tau mai deapana inca o zi de care tu nu iti mai amintesti. Nu iti amintesti decat cursa catre ce va sa vina si uiti ca baza lui maine este azi. 

Cand ai curajul sa apesi butonul de "hold" vezi mai bine. Draperiile ferestrelor sufletului se retrag si, pentru o clipa, intrezaresti acel "altceva"pe care il cauti cu disperarea clipelor de alergatura. Indiferent din ce material esti facut , sau crezi ca esti facut, uneori este benefica oprirea brusca. Chiar daca tu crezi ca orirea ta va crea busculada in viata celorlalti. Poate ca o creaza, dar, poate ca de asta aveau nevoie ca sa poata merge inainte si nu stiau ca au nevoie de un ambuteiaj.

De multe ori ne simtim obligati sau raspunzatori de viata si actiunile celorlalti si ezitam sa apasam butonul "pauza" pana cand viata il apasa in locul nostru. Ca un pumn in fata. Si, iremediabil, socul opririi bruste ne aminteste ca nu imparatim lumea. Ca nu avem drepturi in fata celorlalti si, cu siguranta, nici ceilalti nu au drepturi asupra noastra, desi noi i-am lasat sa creada asta.

Indiferent care e motivul si modul in care ne oprim, lucrul asta ne limpezeste privirea si, uneori, si mintea. Incepem sa intelegem ca mai mult nu este neaparat mai bine, iar mai repede nu este decat o trecere rapida pe langa ceea ce ar fi rebuit sa vedem. Iar planificarea continua a lui maine alunga uimirea si capacitatea de a descoperi noul si oricum nu este o garantie, ci, eventual, o frustrare atunci cand "maine" iese din tiparele stabilite de noi.

Asa ca, ce-ar fi sa lasam ziua de maine sa vina in ritmul ei, cu provocarile ei si sa incercam sa facem ce putem mai bine cu ceea ce ne ofera?