Pur si simplu

 Intr-o dimineata stii. Pur si simplu. Ridici capul si adulmeci schimbarea precum un lup tanar libertatea. Te lasi cuprins de culoare zorilor si paradoxul luminii de un roz timid a diminetii curgand peste albul zapezii mieilor. Te opresti si respiri linistea inceputului de zi condimentata cu aroma delicata a eliberarii. Nu te mai dor umerii si, cumva, aerul se simte altfel. Zambesti fara motiv si iti mai dai un minut. Minutul pe care credeai ca nu il ai. Minutul in care mintea priponeste clipele suspendand curgerea liniara a timpului. 

Un moment suspendat in timp, un cumul de dulce si amar. Aceeasi senzatie pe care o ai la ultima inghititura de cafea. Te rasfeti inca cu gustul dar, in acelasi timp, stii ca in urmatorul minut va trebui sa-ti reiei rutina zilnica. 

Ridici capul, vezi fisura subtire in peretele gros al tiparului in care esti incastrat, simti atingerea fina a aerului de libertate si iti dai voie sa visezi. Stii ca evadarea si zarile largi sunt din ce in ce mai aproape dar pasesti timit, pe varfuri de teama sa nu fie doar o parere. Soptesti pentru ca fiorul de bucurie patruns prin fisura sa nu se sperie si dansezi cu cerul in mintea ta. Si stii.

Stii ca lanturile nu sunt facute sa reziste, stii ca exista o cheie pentru orice lacat, chiar si pentru cel al mintii, stii ca antidotul este intotdeauna la indemana si stii ca opresiunea plezneste de atata strans din pumni. Stii ca esti doar un pion pe tabla de sah a papusarilor si stii ca ceea ce pierzi este greu de recuperat.

Dar in momentul in care ai intuit bresa in calapodul impus, iti dai un moment. Cel in care dai drumul zagazurilor si alergi spre ceea ce stii ca ai nevoie. Alergi catre tine cel din spatele mastilor si sfasii valurile fricii induse si acceptate ca noul normal.

Lumina isi gaseste intotdeauna drumul, chiar si in cele mai intunecate cotloane ale mintii si sufletului. Si, daca intunericul exista doar pentru a valoriza lumina, atunci lumina desface vraja cu ite incurcate a manipularii cu iz de secol XI. 

Dupa ce ti-a aratat intunericul in forma lui cea mai viciata, intorcand clepsidra in plin Ev Mediu, Universul prinde in palme o sfera de lumina pe care o arunca catre tine in formele cele mai neasteptate. Nu o astepti, dar o stii. O prinzi si o topesti in tine, pana cand dizolva ceata angoaselor. 

Clipa in care stii este lunga. Te invaluie in stralucirea sperantei si a certitudinii ca poti sa mergi pe carbuni incinsi pana cand ajungi la liman. Si iti da branci sa treci prin nisipurile miscatoare ale luptei cu proprii demoni.

Cineva spunea ca "daca mergi prin iad, continua sa mergi". Bun sfat, mai alesc ca iadul suntem noi, iar dincolo de iadul indoiellior, cutumelor si tiparelor acceptate sau autoimpuse, lumina care ne asteapta este tot a noastra. Iar momentul in care ai pasit pragul dincolo de iadul personal este cel in care aripa luminii te atinge. Si stii...

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ce te face sa te simti iubit

Usi

Cel mai pretios lucru...