Saua si capastrul

 Ne plac caii. Atat de mult incat me punem si noi cate o  pereche de ochelari de cal, mai simpla sau mai înzorzonata, ii lasam pe altii sa ne puna căpăstru si, dupa ce am renunțat de buna voie la libertate incepem sa o cautam. 

E drept ca nu imediat. Suntem naivi sau mânați de nevoia de acceptare din partea celorlalți si facem compromisuri, renunțam de buna voie la “ mărunțișurile” care ne definesc, care ne dau tușa de originalitate. Cuminți, cu harnașamente de căluți de padoc, batem drumurile care duc spre ambițiile altora. 

Acceptam cu mândrie seile ierarhiei sociale, plecam capul mergem la trap, nu schimbam directia si nu mușcăm zăbala pentru ca învățam rapid ca devierea de la traseul prestabilit are parte de o corecție dureroasa.

Numai ca, atunci cand mergi cu capul in jos si esti lipsit prin acceptare autoimpusa de dreptul de a privi in jur, începi sa-ti dai seama la ce ai renunțat pentru un harnașament mai nou sau mai vechi. Si, indiferent cat de împopoțonat este iti doresti sa- l arunci la prima răscruce si sa alergi liber catre ceea ce a mai ramas din tine cel de la inceput. 

Ridici capul chiar daca zăbala te raneste si adulmeci directia viselor tale te scuturi si vezi ca esti o rotita din angrenajul succesului altora, aruncând in malaxor ideile si planurile tale pentru iluzia mai binelui dat de ierarhie. 

Nu esti decat un alt animal de povara împodobit pentru festivalul sacrificiului eului pe altarul acceptării sociale. Nu mai vezi cat esti de frumos, nu realizezi cat valorezi pentru ca ai refuzat atat de mult timp sa te privești. Ai lasat otrava nonvalorii si a îndoielii sa-ti pătrundă in suflet si in gand, pana cand te-ai abandonat in cursa catre un mai bine indus de ceilalti.

Uneori te consolezi cu gândul ca cineva, indiferent cine sau ce este acel cineva, are grija de tine. Esti țesălatul, ai coama frumos împletită, conduci procesiunea si ai si un padoc cu mult spatiu. 

In timp insa realizezi ca nu tu iti alegi festivalul si ca tot ceea ce pare a fi decizia ta este doar parte a unui plan străin. Poate circumstanțele, senzatia de bine aparent sau comoditatea te fac sa ramai in supa călduță  a apartenentei la elita cailor de show. 

Numai ca viata nu este liniara iar Univesrsul iti atrage atenția ca ar fi cazul sa te cauți pe tine si sa-ti asculti vocea interioară pe care ai pus-o pe silent de prea multa vreme.

Uneori este o imagine, un loc sau, atunci cand chiar e timpul sa te trezești, o găleata cu gheata si resetarea a tot ceea ce credeai ca stii, a tot ceea ce părea sigur. 

Trezirea nu este niciodata placuta. Atunci cand totul in jurul tau pare sa se năruie sau sa dispară poti sa alegi sa plângi si sa te agăți cu toate puterile de ceea ce a mai ramas sau sa arunci tot harnașamentul si sa lasi aerul tare al libertății sa treaca prin tine.

Cand totul in jurul tau se năruie ai sansa sa faci ceea ce visau sa faci atunci cand ai renunțat la tine pentru saua si căpăstrul ierarhiei.

Asa ca, iesi din padoc si pășești catre necunoscutul libertății cailor liberi