Demiurg

 Ne place sa credem ca suntem mici demiurgi. Ne mandrim cu faptele bune pe care le facem, daca nu in fata celorlalti macar in sinea noastra. Ne place sa credem ca suntem motivati de compasiune si, uneori, chiar suntem. Sau macar incercam. Undeva, adanc in noi, sta ascuns un erou, un salvator. Indiferent daca este vorba despre omenire sau doar despre sufletul nostru.

Uneori, salvam un animal aruncat in strada. Alteori, fara sa stim, aducem alinare acolo unde furtuna a lasat rani adanci. 

Surprinzator, actiunile marunte au cele mai profunde ecouri. De multe ori gesturile sunt involuntare, mana care poposeste pe umarul incovoiat vine dintr-o miscare spontana, precum covrigul intins direct catre colegul de banca din scoala generala. Cumva, atunci cand ne dam voie sa nu ne mai supraveghem fiecare gest, subconstientul iese afara intr-o pauza mare a sufletului.

Sigur ca nu toate gesturile spontane sunt din spectrul compasiunii. Exista si cele care sunt la o distanta de ani lumina de aceasta. Insa, chiar si ele sunt, de fapt, o manifestare a subconstientului. 

Interesant este ca incercam si chiar reusim sa falsificam si infraliminalul. Exersam compasiunea in toate formele ei, pana cand devine una cu pielea, ca un fond de ten foarte bine aplicat. Aproape ca iti este jena de gesturile naturale la vederea celor atat de studiate incat te intrebi unde este scoala in care sunt atat de bine cizelate.

De la ascultarea "activa" si pana la actiunile care invadeaza universul social media, de la "hai ca o sa fie bine" spus rapid din varful buzelor si cu privirea plina de subinteles atintitat in alta parte si pana la "bucuria" suierata printre dinti a lui "ah ce bine ca ai reusit" .

Falsul vine in atat de multe forme si culori, cu o marketare foarte bine pusa la punct, incat, uneori, te intrebi de ce oare nu alegi si tu ceva de pe raftul plin de oferte ale "binelui general". Poate chiar intri in showroom-ul plin de lumini, intorci mizericordia de serie pe toate partile, si le asezi cu grija inapoi pe rastelul pretios, usor sa nu se sparga, pentru ca nu esti sigur ca ti-ar placea mirosul pe care il degaja.

Sigur ca iti place sa deschizi ochii pe gesturile frumoase izvorate din spatele zidului de control. Sigur ca iti place sa crezi ca poti schimba ceva. Sigur ca te atrage si stralucirea si privesti cu ochi lacomi catre marile reusite ale "binelui universal".

Numai ca, ceva te face sa incerci sa treci dincolo de poleiala, sa te mai uiti inca o data si sa pui in balanta ceea ce stii despre actele de iubire, bunatate, rabdare si incredere si ceea ce vezi in vitrina aurita a mizericordiei sociale. Dincolo de sicuiala este vacanta mare a unui spirit crapat din care bucuria s-a scurs prin fisurile autoprovocate.

Si atunci te intorci din nou spre tine. Lasi lumina puternica a mirajului in spate si iti dai voie sa renunti la cenzura. Lasi spiritul in pauza mare si constati ca, in fond, fiecare dintre noi este un mic demiurg. Demiurgul propriului univers interior si, uneori, al micilor bucurii ale celorlalti. Si, pentru ca stii ca fiecare are nevoie de un act de iubire si lumina, deschizi palmele si eliberezi fluturii albastrii ai spiritului liber catre cei care vor sa simta atingerea aripii lor in adancul sufletului.