Cand ploua cu ganduri

Uneori ploua cu ganduri. Le-si lasat in asteptare si acum danseaza in jurul tau, intr-un joc de-a v-ati ascunselea. Vrei sa le prinzi si iti scapa printre degete cu agilitatea unui pisoi aflat in explorarea spatiului. Nu mai stii de unde sa le iei, iti incurca sensul si directia puzzle-ului pe care il crezi imaginea ta, pleaca spre fereastra sufletului si apoi se razgandesc, se intorc si te privesc ironic provocandu-te sa-ti amintesti.

Ti se aseaza pe umeri cu hohote de ras si le simti mai grele decat par. Ti se pun pe pleoape aducand cu ele imagini de mult uitate sau puse bine la pastrare, locuri, oameni si decizii. Sau ceea ce credeai tu la un moment dat ca inseamna o decizie. 

Fiecare adiere de amintire le ridica iar in vazduh doar pentru a le lasa din nou sa cada, bland si aprig in acelasi timp, in mintea ta. Incerci sa privesti dincolo de ele, dar ceata fina a picaturilor de ganduri te inconjoara si te constrange sa le privesti atent si, mai ales sa le asculti acum. Pentru ca acum este acel maine care le-a amanat si apoi le-a acoperit cu praf de uitare. Acum nu poti decat sa le lasi sa treaca iar prin tine si sa accepti ca franturile de ganduri te fac ceea ce esti. Acum e cazul sa accepti ca exista o clipa in care pana si gandurile au dreptul sa fie ascultate. Chiar daca par sau au parut nebunesti, neavenite si, mai ales, neortodoxe, la un moment sau altul in timp.

Si, daca timpul este o conventie, atunci acum este la fel de bun ca "mai tarziu" si, cu siguranta, mai indicat decat maine. Acel maine care a impins limitele cu promisiunea efemera a unui "mai bine" pe care nici nu te-ai ostenit sa-l privesti mai atent. 

Daca ai fi facut-o, ai fi remarcat ca este doar un invelis din staniol pentru o piesa de duzina. Dar nu te-ai uitat pentru ca nu iti place sa pierzi, nimanui nu ii place, si, mai ales, nu iti place sa recunosti ca te-ai inselat.

Acum, insa, ploaia de ganduri iti intoarce privirea spre ce ai lasat sa plece pentru ca parea prea indraznet, prea in afara cutumelor, sau prea bun ca sa fie adevarat. 

Mintea si sufletul sunt asaltate de picaturile de idei uitate, un amestec de nostaligie, regrete prafuite si praf de stele. Iti amintesti directiile catre care nu ai mers, alegerile conditionate si.compromisurile facute exact atunci cand afirmai ca tu niciodata. Iti amintesti si, cu o mana sovaitoare incerci sa prinzi putin praf de stele sa-l presari in cafea si sa-l transformi in dimineti cu inceputuri.

Cand ploua cu ganduri e cazul sa iti dai voie sa alegi. Poate ai nevoie de un inceput. Poate ai nevoie sa te uiti mai atent in tine insuti si sa evaluezi inca o data rascrucile si oamenii. Poate ca nu e tarziu sa iei un gand si sa-l urmezi, poate nu e prea tarziu sa iei o senzatie si sa o transformi in realitate, poate nu este prea tarziu sa ridici praful de pe vorbele nespuse. Poate nu e prea tarziu sa alungi angoasele si regretele. Nu stii dar, poate e cazul sa incerci si sa accepti ceea ce ai de oferit.

Ploaia de ganduri e o sansa. Sansa de a pasi in afara tiparului autoimpus si, de ce nu, sansa la o raza de soare si o felie de cer albastru si o cafea intr-o zi posomorata.