Da-mi aripi


 "Da-mi aripi sa zbor si ma voi intoarce la tine. Da-mi cerul si voi pasi alaturi de tine." Sunt vorbe pe care ne-ar placea sa le traim, nu numai sa le vedem si auzim spuse in filme. 

Ne miscam intr-o lume plina de conventii, tipare si to-do-uri, nu numai la job. Cumva, ceea ce se intampla in afara serviciului tinde sa se inscrie tot intr-un fel de regulament de ordine interioara. Un regulament in care pana si "libertatile"si neconventionalul sunt atent planuite si incadrate intr-un tipar. Poate ca nu vezi marginile si zidurile dar le simti. Le simti in vorbe, gesturi si priviri.

Romantismul este desuet, asa ca trantim o tusa groasa de pragmatism peste emotii si cosmetizam sufletul in culorile la moda. Cautam replici si sensuri ascunse, condimentam discursul cu sarcasm si ne agatam cu disperare de realitate, de normalitate, de cotidian. Numai ca, realitatea este ceea ce permiti sa fie, ceea ce alegi sa fie normal.

Suferim de o lipsa acuta de curaj. Char daca facem fapte nobisnuite, chiar daca salvam planeta si animalele abandonate, suntem lipsiti de curaj. Ne lipseste tarosul propriilor dorinte. Le ascundem in spatele unor actiuni. Ne este frica sa pasim in gaura Iepurelui de mai si sa afirmam ceea ce ne dorim cu adevarat.

Am auzit de multe ori afirmatia: :"imi doresc sa fiu o sotie mai buna". Chiar foarte de curand, chiar daca pare o formulare desueta in gura unei femei moderne cu job si realizari palpabile. La intrebarea : "de ce? ", raspunsul a venit greu, sovaitor si cu o directie izvorata din cartile de conduita ale anilor '50 - "pentru ca asa ar fi mai bine pentru familie si pentru mine". Radacina afirmatiei fiind, de fapt, o nevoie acuta de liniste sufleteasca si de timp pentru ea. Timp pe care credea ca il putea obtine executand mecanic rolul "sotiei perfecte". 

Folosim aceleasi stereotipuri si afirmatii incastrate intr-un tipar impus cam in toate zonele de relationare. Indiferent ca este vorba de dorinta exprimata a familiei / sotului / sotiei perfecte sau a carierei fulminante si a recunoasterii sociale. Ne strecuram printre jaloanele realitatii privite prin ochii altora ca sa evitam confruntarea cu realitatea pe care am putea sa o manifestam noi, cu realitatea propriilor noastre dorinte. Ne setam idealuri inalte, ridicam stacheta cat mai sus intr-o competitie absurda pentru aurul validarii celorlalti, preluam stafeta ambitiilor altora si ne abandonam la prima turnanta aspiratiile si visele. Apoi ne plangem ca suntem obositi, stresati, blazati. Chiar si atunci refuzam sa privim adevarul in fata. Chiar si atunci refuzam sa punem pauza nonsensului autoimpus si marsaluim catre un orizont de idealuri straine.

Atunci avem nevoie de cineva care sa ne opreasca si sa ne intoarca cu fata catre noi insine. Atunci avem nevoie de o mana care sa ridice valul de pe realitatea noastra, cea cere ne insoteste nestiuta in tacere asteptand rabdatoare sa o descoperim. Atunci cineva ne roaga sa facem o lista a dorintelor sufletului. Pentru ca abia apoi sa descoperim, prin eliminare, care sunt idealurile noastre. Cele ascunse adanc in mintea si inima noastra, si care, odata descoperite, tasnesc la suprafata dand la o parte ideile preconcepute despre realitatea tiparelor.

Odata iesite in lumina, remodeleaza realitatea, ne remodeleaza gandurile si zambetele, ne deschid larg ochii catre acea parte a lumii ascunsa pana atunci sub valurile gri ale scepticismului si aduc cu ele speranta celor care iti deschid cerul spre zbor.

Si, poate atunci ii vom intalni pe cei carora le putem spune:   "Da-mi aripi sa zbor si ma voi intoarce la tine. Da-mi cerul si voi pasi alaturi de tine."

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Poleiala de print

Dimineti cu latte in cesti turqoise

Magul