Viata si moartea

 

Viata si moartea. Dincolo de sensul filosofic, ne definesc pietrele de hotar ale trecerii prin lume.  Nuntile, botezurile si inmormantarile, treimea laica prin care ne raportam destinul. Momente in care adevarurile ies la suprafata. Mai mult sau mai putin in clipele fericite. Dar, inmormantarile sunt diferite. Sunt momentele in care mastile cad. In fata inefabilului ne punem intrebari existentiale si, cumva, uitam disimularile langa paleta de farduri a zilei. Inmormantarile sunt esenta paradoxului existentei noastre.

Cand esti in mijlocul "actiunii"este greu sa privesti intregul de pe margine. Uneori, insa, Universul iti da capacitatea de a fi in acelasi timp actor si spectator. Actor e mult spus. Ma precis echipa tehnica.  

Moartea corpului fizic ar trebui sa aduca liniste si sa aduca impreuna oamenii care te-au iubit. Numai ca realitatea este foarte departe de ideal. Moartea degradeaza. Un corp transportat intr-un sac de plastic, o alegere seaca a coparseului si obsesia celor ramasi pentru indeplinirea "corecta"a unor obiceiuri, multe dintre ele laice transformate in "must have". Nu apropie ci scoate la iveala securile ingropate ale razboiaelor marunte. Nici macar nu iti dai seama cand circul isi face loc intr-un ritual sacru candva. Brusc, dimensiunea si calitatea "pachetelor"devin capetele de afis ale spectacolului "ce o sa spuna lumea?".

Ultimul drum deschide usa reprosurilor si a vorbelor spuse pe la spate si da liber "judecatilor" de valoare cu privire la ce si cum ar fi trebuit sa faci. Tu, echipa tehnica. Nu ei, cei care au venit doar ca sa faca parte din distribuita spectacolului dirijat de gura lumii. Inmormantarea este un business. Unul extrem de profitabil. Cinic dar profitabil. Fiecare bucatica din obiceiuri este contabilizata si tarifata corespunzator. Esti prins intr-un vatrej de "nu stiati ca si asta trebuie?" care te bulverseaza si iti goleste buzunarele cu viteza unui uragan de gradul IV. Mercantilul este pe fata. Inclusiv tariful reprezentantului bisericii. 

Cand privesti din afara si apoi retrospectiv, tot ceea ce vezi este un joc in care mingea pasata intre participanti este cel care plateste pentru ca isi doreste ca lucrurile sa fie facute "ca la carte". De obicei nu stie toate "obiceiurile"cu cer i se impuie capul pentru a mai adauga o pozitie la factura. Factura pe care oricum nu o primeste, pentru ca, nu-i asa nu poti plati cu cardul. Totul este cash, intr-o noua definitie a ortului.

Si daca iti imaginezi ca odata cu inmormantarea lucruile se vor aseza, ei bine, abia atunci incep sa se vada varfurile securilor ce pareau ingropate. Abia atunci incep vorbele despre ce, cum, cand si cu cine ar fi trebuit sa faci. Abia atunci apar cei care stiau ei mai bine, cei carora le pare rau, dar la momentul respectiv regretul nu era pe lista lor si, evident, tot atunci apar si cei cu tolba plina de sfaturi care miros de la o posta a spuza trasa pe turta lor. 

Le-ai spune sa se duca usurel de unde au venit. Dar tu esti doar echipa tehnica. Cel care in ochii lor, cei cu drepturi de sange, esti dispensabil. Nu existi dcat atunci cand esti util. Si cand poti fi comentat.  

Si atunci te dai un pas in spate si asisti la grotescul circului infasurat in aparenta grijii fata de legaturile de sange. Il simti pe "mi se cuvine" in spatele lui "vaaai cum te-ai descurcat"? Iti vine sa strigi si sa-i dai afara dar esti cantitat neglijabila. Si asisti. Uneori esti ultimul care afla ce se discuta si, in continuare, nu poti decat sa taci si sa astepti un moment bun. Un moment in care sa-i intrebi unde erau atunci cand conta si sa-i trimiti pe calea scurta inapoi.

Dar pana atunci, asisti la o comedie proasta si te gandesti ca singurul linistit este cel care a lasat toate astea in urma si a inceput calatoria spiritului catre lumina. Ii urezi cale lina si ascensiune usoara si astepti sa dai negustorii afara din templu. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Poleiala de print

Dimineti cu latte in cesti turqoise

Magul