Evaluare

 Uneori viata iti face surprize. Si nu ma refer la cele de fiecare zi, ci la cele pe care le simti in inima si care raman acolo precum umbrelele in suportul de la intrare si teferesc de picaturile reci ale dezamagirilor.

Sunt momente in care, indiferenrt unde ai fi si indiferent ce ai avea de facut, te opresti. Pur si simplu. Si te asezi picior peste picior la o discutie de evaluare cu tine. Iti asezi arsenalul de cafea intr-un punct de observatie si incepi sa contabilizezi anul care a trecut de la ultima evaluare. Si nu, nu faci asta de Anul nou. O faci atunci cand se mai adauga un an pe raboj. Constati din nou ca sunt numai cifre care nu au mare legatura cu ce simti, cum esti si cum gandesti. Singurul mare avantaj al cifrelor din ce in ce mai multe adunate pe raboj este o capacitate crescuta de analiza. Si o placere teribila de a sta cu tine insati la cafea. Ok, chiar si la un pahar cu vin. Cumva, pe masura ce se adiuna anii, faci pace cu tine si incepe sa-ti placa din ce in ce mai mult compania ta. Chiar daca, uneori, nu este una toleranta. Chiar daca uneori tu esti cel mai mare critic al tau. Insa, tot tu esti si cel care gaseste solutiile si tot tu pansezi cu emotii si ganduri bune ranile si taieturile mai usoare sau mai adanci. 

Sunt ani in care cafeaua de "evaluare" este mai dulce si altii in care este amara sau chiar acra. Dar, chiar si asa, o bei in compania ta, faci un bilant si iti croiesti alte drumuri sau continui pe drumul de caramizi galbene catre multravnitul OZ al sufletului. Sunt ani in care iti scoti din spate cutite de toate formele, marimile si culorile si ani in care te bucuri de oamenii pe care i-ai intalnit si multumesti pentru bucuria fiecarei zile. 

Sunt si ani pe care nu ii intelegi. Privesti evenimentele ca printr-o bucata de sticla sablata. Vezi siluetele blurate si miscarile dar senzatia de ireal persista, te misti ca prin ceata chiar si atunci cand soarele lumineaza toate cotloanele. Totul seamana a scenariu de film, prost scris dar impus pe lista scurta a unui festival de imperiul fricii. Nimeni nu isi doreste sa-l vizioneze dar sala este plina iar usile inchise ca spectatorii sa nu poata iesi. Cu toate astea, pe langa marginile ciobului patrund calde razele oamenilor care rad, te strang in brate si iti misca sufletul si mintea in directia unor locuri din care verdele nu a disparut iar aerul miroase a vacanta cu fiecare gura de cafea. Si te gandesti ca astfel de vremuri, in care frica dirijeaza circulatia pe drumurile vietii, sunt aici tocmai ca sa-ti aminteasca de ceea ce te face fericit. Sa-ti aminteasca de cat de putin ai nevoie ca sa fii fericit si sa te invete sa pretuiesti oamenii care iti ies in cale cu inima deschisa in astfel de timpuri.

Anul asta este anul fricii si al surprizelor compensatorii. Pentru ca acolo unde frica patrundea prin orice fisura a psihicului, Universul mi-a scos in cale oameni neasteptati, oameni cu zambete si imbratisari reale, acolo unde teama isi facea loc in bresele gandului, viata mi-a deschis ochii asupra celor pe care ii aveam in jur si care au fost intotdeauna acolo. Pentru ca acolo unde credeam ca este o fundatura, mi-a deschis calea catre podgorii si alte orizonturi.

La un moment dat spuneam ca anul asta va scoate tot ce e mai bun din noi. Gresit. A scos tot ce e mai rau ca sa ne arate ce este bun, sa ne arate ceea ce aveam deja si sa ne ajute sa descoperim oameni care ne dau un suflu nou in vremuri amestecate. 

Asa ca, la sedinta de evaluare de anul asta, am ales sa ma bucur de cei care mi-au intersectat drumul si sa las frica sa treaca prin si pe langa mine fara sa-i las fisuri de care sa se agate. 

Aleg sa ma bucur de cosurile cu mere rasturnate de toamna, de culorile vietii, de mirosul marii in septembrie, de drumurile intre podgorii si de latte-urile cu oameni frumosi
.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Poleiala de print

Dimineti cu latte in cesti turqoise

Magul