Poleiala de print

 Imi plac povestile. A fost o vreme in care imi placeau mai mult decat cafeaua, dar, e drept, la momentul respectiv nu aveam voie sa beau cafea. Doar sa o miros. Mirosul inconfundabil al cafelei la ibric. 

Dar sa revenim la povesti. Intr-o discutie la cafea, evident, am avut o epifanie. Si un raspuns subiectiv la intrebarea de ce toate povestile se termina cand invepe viata reala? Sigur ca exista multe raspunsuri la intrebarea asta, dar, v-ati gandit ca dupa toate aceste happily ever after nu au mai aparut Feti frumosi?

Idealul oricarei fetite este un print pe cal alb, ma rog poate fi si un Porsche, dar nici una nu se asteapta la printul de moda noua. La noua generatie de printi crescuti de urmasele Cenusaresei si ale Albei ca Zapada care, probabil pentru ca nu au avut fete s-au ocupat corespunzator de micii aristocrati. 

Si, uite asa, generatie dupa generatie au ïmbunatatit "rasa. Rezultatul este cel putin interesant si, e drept, da de lucru multor specialisti.Pentru ca, nu-i asa, angoasa trebuie tratata. La fel su autosuficienta fara sustinere reala si fricile capatate de pe net sau doar pentru ca sunt la moda si, mai ales, comportamentul sinusoidal si lipsa de directie si frica de asumare.

In basme, printul isi asuma lupta si salvarea printesei. Ei bine, principii de generatie noua se feresc cu grija de asumare in orice forma, locuiesc singuri dar tot mama le gateste si le spala vasele pana cand gasesc o partenera cu instinct matern dezvoltat care preia de buna voie "onoarea "cu pricina, isi feresc privirea cand discuta cu tine si strangerile de mana sunt moi si umede.

In basme fata saruta un broscoi si el se transforma in print. Acum saruta ceea ce crede a fi un print si, in cel mai bun caz, se transforma intr-un broscoi sau, mai degraba intr-un clapon.

Calul, e bine ales, si cat mai accesorizat si sunt la curent cu ultimul ragnet in domeniul gadget-urilor, poarta conversatii amanuntite despre trenduri si se ascund in casa la cel mai mic semn de raceala. Afiseaza o aroganta demna de relgele leu, dar miauna furiosi si iti reproseaza ca esti competitiva daca cumva indraznesti sa-i depasesti. Discuta pretiosi business si, uneori te trateaza cu o condescendenta superioara pentru ca nu stii ultimele "instrumente"online de vorbit mult si facut putin. De cele mai multe ori nu este vizibila emascularea. Ca o casa veche tencuita pe dinafara careia ii vezi crapaturile cand te apropii suficient de mult. Abia atunci vezi ca totul este doar poleiala si ca, de fapt, tot ceea ce cauta este doar grija materna, indiferent ca este vorba despre o relatie profesionala sau personala. Sigur, grija asta trebuie directionata catre ei doar atunci cand o cer, altfel iti spun ca ai instincte materne reprimate. Si e bine sa mergi in varful picioarelor, sa nu-i zgaltai moral. Nu de alta dar intra in depresie si tot tu trebuie sa-i scoti de acolo. Afirma o gandire libera, dar asta functioneaza intr-un singur sens, iar daca te deranjeaza, evident ca nu ai inteles bine si, de fapt, esti drama queen. 

Noroc ca nu toate femeile sunt urmasele Cenusaresei si ale Albei ca Zapada ci, mai degraba urmasele amazoanelor, asa ca, exista, mai exista si Feti Frumosi. Care stiu sa-ti fie prieteni, sa te asculte si, chiar sa te salveze venind dupa tine 600 de km in crucea noptii. Si, ei sunt ceea ce par. Directi si usor ironici, te iau peste picior cand te iei tu prea in serios, dar vin sa te ajute cand ai facut pana si alearga la tine cu medic cu tot cand ai petrecut timp de calitate pe podea. Si isi asuma prietenia si iubirea. Toate formele ei.

Asa ca imi plac povestile in continuare, mai putin decat cafeaua. Si invat sa scriu o poveste cu oameni reali in care printul de moda noua nu are nici un rol.