Ziua intunericului

 

Sunt zile in care te confrunti cu intunericul din tine. Zile in care demonii personali se prezinta la apel.

Nu ai cum sa le eviti si nici cum sa le programezi. Sunt declansate uneori de o imagine, un cuvant, un apel telefonic sau un miros familiar. Nu exista un tipar pentru ca nici intunericul din noi nu are tipar. 

Cineva spunea ca intunericul este doar lipsa luminii. Eu nu cred ca exista oameni complet pozitivi, oameni in care exista numai lumina, pentru ca, pana la urma si lumina este definita de intuneric. In noi toti coexista lumina si intunericul, yin si yang, demoni si ingeri.

Ne place sa credem ca suntem luminosi, ne cultivam asertivitatea, pozitivismul, ne setam pe o directie constructiva incercand din rasputeri sa negam doza de intuneric fara sa realizam ca nu facem decat sa adunam schelete in dulap. Negam accesele de furie, frustrarea, invidia, nevoie de a-i judeca pe ceilalti si mica barfa. Ne spunem: eu nu sunt asa, eu vad altfel lucrurile. De fapt, intr-o masura mai mare sau mai mica, toti avem partea noastra de intuneric si vibratii joase, fiecare dintre noi se confrunta cu demoni de grad mai mare sau mai mic.

Si exista zile in care trebuie sa ne confruntam cu noi insine, cu partea mai putin frumoasa, cu ceea ce ascundem chiar si de noi.

E ca si cand ai cobori in Groapa Marianelor fara masca de oxigen. Nu vrei sa faci asta dar, cumva, nu ai incotro. Pentru ca, surprinzator, in partea intunecata poti gasi pepitele de aur care sa te recompuna si care sa te duca spre lumina. Acolo sunt spinii si cicatricile, acolo sunt momentele in care ai evitat sa faci bine si cand ai facut rau in mod intentionat, acolo sunt fricile si mastile purtate pentru a te integra in ceea ce vrei sa pari a fi. Acolo esti tu, dezbracat de iluzia lui " eu nu sunt asa", acolo esti tu cel care ar lua fara sa dea nimic la schimb, acolo esti tu cel posesiv si acolo esti tu cel care nu isi asuma mascand totul sub poleiala unei sigurante de sine duse la extrem.

Acolo sunt demonii. Chiar daca vrei sa ii eviti vin ei si te bat pe umar. Si acolo trebuie sa-i infrunti. Si, interesant este ca stii cum sa o faci. Sunt demonii tai, asa ca va cunoasteti de ceva timp. Ca drept urmare stii ce sa faci si stii cum sa elucidezi capcanele.

Chiar daca incerci sa negi, acolo esti tot tu. Si nu poti sa te incui intr-o oubliette si sa arunci cheia. Nu ai cum. Poti doar sa evaluezi intunericul din tine si efectele lui asupra sufletului tau si asupra celor pe care ii vrei langa tine. 

Ceea ce nu iti spune nimeni, este ca acolo, in intuneric este un tren fertil pe care sa arunci samanta dorintei tale de lumina. Intotdeauna incolteste. Un lastar fragil care isi croieste drum timid catre cele mai inchise parti ale sufletului si mintii tale. Nu este un far care sa lumineze ascunzatorile. Este mai degraba ca fumul de salvie curatand asperitatile si netezind calea acceptarii.

Pentru ca, daca intr-adevar iti cauti calea spre lumina, atunci este cazul sa te accepti. Sa accepti ca intunericul este acolo si convietuieste cu lumina. Sa accepti ca nu poti sta in calea tornadei fara sa te dezechilibrezi, sa accepti ca vei da si vei primi palme, sa accepti ca lumina nu poate exista fara intuneric.

Nu este simplu sa te accepti pentru ca drumul pana acolo este unul sinuos, plin de pietre ascutite si spini in care itijulesti genunchii si talpile pentru ca nimeni nu te-a dotat si cu incaltari pentru el. Poti alege intotdeauna drumul asfaltat al minimei rezistente si sa mergi mana in mana cu infatuarea care acopera frustrarile. 

Cu toate astea, sunt zile in care trebuie sa te opresti si sa pasesti in intunericul din tine. Poti sa-l ignori sau sa alegi sa-l accepti si sa-l integrezi in tine. Pana la urma, evolutia, din punctul meu de vedere, este sa ne acceptam si sa ne iubim cu demonii nostrii cu tot.

Si abia atunci vom incepe sa pasim apasat si determinat pe drumul luminii. Nu in sensul religios al cuvantului ci in sensul acelui metaforei drumului din caramizi galbene catre Oz. Pentru ca, dupa ce ne infruntam demonii, gasim si compania potrivita pe drumul spre noi.

 

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Poleiala de print

Magul

Dimineti cu latte in cesti turqoise