Vulnerabil

Intotdeauna suntem vulnerabili in fata celor  care conteaza. In fata celor pe care ii admiram, in fata celor pe care ii iubim, in fata prietenilor mai mult decat in fata dusmanilor.

Cutumele sociale ne-au invatat ca vulnerabilitatea este apanajul oamenilor slabi. Ca trebuie sa ascundem si sa ignoram latura asta a personalitatii noastre. "Nu e cool sa fii vulnerabil", "dusmanii iti cauta punctul vulnerabil", etc. Ne transformam cu totii in replici ale "soldatului universal" si ne blindam cu armura unei sigurante afisate. Ca si cum vulnerabilitatea ar fi o forma incurabila de boala tropicala. 

Si pretindem. Pretindem ca nu ne afecteaza o privire, un gest, un telefon venit exact atunci cand nu stii ce sa faci. Pretindem ca nu am obosit sa zambim de complezenta, pretindem ca suntem mai rezistenti decat suntem de fapt, pretindem ca gesturile brute nu ne afecteaza si ca tandretea este desueta. Desfacem cozi de paun pe care nu le avem si ne incolonam in marea masa de "cool", "rationali", "rezonabili", "maturi" si "morali".

Totul pentru a nu recunoaste ca suntem vulnerabili. Sigur ca vulnerabilitatea pare si, in anumite contexte poate fi, o slabiciune. Din punctul meu de vedere slabiciune este falsa vulnerabilitate, cea care mascheaza de fapt un spirit obtuz, narcisist, "a taker".

Vulnerabilitatea reala este defapt apanajul oamenilor puternici. a celor suficient de puternici pentru a-si analiza toate laturile propriului eu si de a se accepta si pretui asa cum sunt. Nu sunt cei care se declara puternici, sunt cei care iti intind timizi ultima prajitura de pe platou pentru ca tu ai nevoie de ea. Sunt cei carora nu le este greu sa te priveasca in ochi chiar daca le-au dat lacrimile. Sunt cei care iti zambesc incurajator si iti spun ca totul va fi bine chiar daca tocmai ai intrat cu bocancii in sufletul lor.

Sunt cei care stiu ca vulnerabilitatea vine din rezerva noastra de bine si din sursa de lumina pe care o avem in noi. Vulnerabilitatea inseamna sa-ti pui sufletul pe tava, chiar daca expresia a fost demonetizata de prea multa folosire, sa iti asumi ceea ce urmeaza chiar daca nu este intotdeauna ceea ce iti doresti si sa speri. Sa speri ca prietenia este chiar ceea ce pare, sa speri ca nu ai admirat oameni de staniol, sa speri ca cei pe care ii consideri din familia ta de suflete au aceasta apartenenta, sa speri ca iubirea, in toate formele ei are ecou.

Vulnerabilitatea inseamna sa dai din "a fi". Sa dai parti din timpul, mintea si inima ta si sa-ti asumi raspunsul. Uneori este ca bandajul smuls de pe o taietura proaspata, alteori precum ciocolata calda bauta in seara de Ajun. Nu stii niciodata care va fi si cat de adanca va fi cicatricea sau cat de colorat curcubeul. Nu stii niciodata daca vei lumina privirile celuilalt sau vei deschide usa catre crivatul indiferentei.

Tot ceea ce poti face este sa privesti in jurul tau prin filtrul lui "a fi" si sa incerci sa ii alegi pe cei carora sa le arati ca esti vulnerabil. 

Nu este o reteta infailibila, pentru ca mastile se poarta in straturi si nici un filtru nu le poate dezgoli pe toate. Poti insa, sa-ti asculti instinctul si sa lasi lumina din tine sa aleaga.

Pentru ca in fata celor pe care ii iubim, si in fata celor pe care ii pretuim suntem cu adevarat vulnerabili.

Iar tu poti sa-ti asumi si... sa speri.


 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Poleiala de print

Magul

Dimineti cu latte in cesti turqoise