Dimineti

 
 
Imi plac diminetile.
Diminetile cand abia s-a luminat, cand toti ceilalti dorm si e acea liniste de asteptare a undei zile noi.
Cand esti tu cu tine.
E momentul in care ma gandesc ca ne petrecem viata cautand minuni, asteptand o bagheta magica care sa ne faca fericiti sau inelul lui Rumburak sa ne indeplineasca dorintele.
Ne dorim atat de mult sa fim fericiti incat, de multe ori, trecem pe langa ea legati la ochi de propriile noastre dorinte, de "nevoile" impuse de social.
Cand, de fapt, este atat de simplu: un moment cu tine in care iti amintesti de rochia cu buline din scoala generala, un cuib cu 4 berze decupat pe fundalul albastrului de vara, macii pierduti in lanul de grau, luna plina batand la geam si Luceafarul de seara in trena ei si drumul serpuit printre vii.
O mana intinsa catre tine, un multumesc pentru un gest firesc, un telefon la primele ore ale diminetii: "hei, esti bine?" si un prieten dispus sa te asculte tarziu in noapte cand gandurile dau navala si care vine dupa tine la 500 km pentru ca ai nevoie de ajutor.
Tricoul cu mesaj "indecent", un exemplar din Sa vie Bazarca luat de la anticariat, desertul copilariei gasit in menu-ul unui restaurant la sute de km de casa si ciocolata insotita de un biletel cu "imi pare rau".
Lucrurile marunte si zambetele sincere, oamenii care te ridica si cei care te insotesc, toate se strang in tine ca apa de ploaie intr-un vas din care bei atunci cand crezi ca totul se prabuseste in jurul tau.
Cand esti nesigur si dezorientat cautand mara fericire lucrurile mici iti amintesc cat de mult ai, de fapt.
Cand te gandesti ca doar daca vei indeplini asta si iti vei cumpara ailalta si te simti frustrat ca nu esti aproape de tinta, lucrurile mici si senzatia de bine pe care ti-o dau cei de langa tine te trezesc la realitate.
Nu este nimic anormal in a nazui spre mai mult, mai bine, mai bun.
Dar in momentul cand nazuinta devine un scop in sine si cand ne amanam fericirea asteptand "marea fericire" pierdem, momentele mici si lucrurile marunte. Ne pierdem pe noi in crapaturile din asfaltul unui drum prea batut si care, de cele mai multe ori, nu duce decat in tinutul gri al frustrarii, la masa nemultumirii si a neincrederii in propriile forte, chiar daca, la fel ca in bancul cu marketingul, toti afiseaza zambete lipite parca cu scotch pe fata si isi etaleaza "reusitele' si "vietile perfecte" incercand sa traga putina bucurie din invidia celorlalti.
Daca am invatat ceva pana acum, este ca fericirea nu este in afara noastra. Ea este in noi si, de cele mai multe ori, noi ii inchidem gura in dorinta de mai mult, de mai multul lui "a avea".
De asta imi plac diminetile. Diminetile cand ceilalti dorm si soarele isi face abia simtita prezenta iar pasarile incep larma zilei. 
Diminetile in care imi amintesc toate lucrurile si gesturile marunte din care este compusa fericirea.
Pentru ca, intr-o astfel de dimineata, cocotata pe capota unui jeep vechi de armata, in linistea rasaritului am realizat ca viata nu iti ofera decat ceea ce esti pregatit sa vezi si sa primesti.
Si atunci am ales sa pretuiesc lucrurile mici si oamenii cu inima in palma. Piesele minuscule ale unui mozaic pe care il construiesti tu in fiecare zi.  Cu fiecare dimineata si cu fiecare rasarit de luna.

 


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Poleiala de print

Magul

Dimineti cu latte in cesti turqoise