Fortareata

"Toată viaţa noastră nu facem altceva decât să interpretăm cuvinte. Noi pe ale altora, alţii pe-ale noastre. Şi cum să nu te gândeşti la ele, cum să-ţi fie indiferente, când urmele lor sunt de neşters?" - Ileana Vulpescu
Uneori, insa, ajungem sa lasam cuvintele sa preia conducerea, ne inversunam sa exprimam, sa interpretam sa argumentam, uitand, de fapt in avalansa de cuvinte, emotiile, gandurile, risipindu-ne sentimentele intr-o atentie sporita pentru cuvantul rostit.
Ne concentram din rasputeri asupra vorbelor, rasucim fiecare expresie, dandu-i valente nestiute, extragand sensurile si intorcand literele pe toate partile, transformand totul intr-o competitie.
E mai simplu sa ne razboim in cuvinte decat sa lasam emotiile sa iasa la suprafata, e mai simplu si cu mult mai putina substanta o avalansa de fraze care ne ajuta sa evitam privirile adanci.
Suntem atat de precauti in a ne expune gandurile si sufletul incat ne infasuram in propozitii, clisee, emoticoane, gif-uri, si onomatopee.
Si, cu fiecare cuvant nou, mai punem o caramida la temelia si zidurile fortaretei care ne transforma in exponentii cuminti inregimentati ai unei eterne Razpunzel.
Suntem animale sociale, depindem de social din multe considerente, si, totusi, ne ascundem in spatele cuvintelor, al retelelor sociale, al mesajelor pe whatsapp, ne retragem in fortaretele noastre si, c umva, alegem calea  minimei rezistente.
Pentru ca, oricat de frumoase ar fi, oricate turnuri si arcade ar avea, fortaretele noastre au un singur scop: sa ne "protejeze" de real. De sentimente care pot durea, de lacrimi, de nesiguranta.
Rapunzel. Asteptand si, paradoxal, dorindu-ne sa ne gaseasca cineva. Cineva dispus sa escaladeze zidurile. 
Dar, cum ar fi sa daramam chiar noi zidurile? Sau sa initiem "ziua portilor deschise" si sa lasam trairile si senzatiile si emotiile sa ne traverseze?
Si sa ne asumam. 
Sa ne asumam descoperirea altcuiva, sa ne asumam drumul spre noi si vulnerabilitatea propriilor noastre sentimente.
Sa dam alt sens cuvintelor si greutate trairilor noastre, sa ne purtam inima in palma dincolo de teama ancestrala de neiubire.
Sa traim experienta reala depasind tendinta retragerii in spatele zidurilor. Chiar daca uneori doare, chiar daca uneori pasim prin cioburile dorintelor si gandurilor noastre, chiar daca ...
Pentru ca, dincolo de frica, se afla cineva cu inima in palma la fel ca noi, vulnerabil, la fel ca noi si cu aceeasi dorinta acuta de retragere, la fel ca noi. 
Si poate ca merita sa ransformi fortareata in cetatea celor cu inima in palma...
 

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cand totul in jur …

Angajez unicorn

Lectii de la viata