Sticla sablata


 Exista oameni pe care credem ca ii cunoastem bine. Uneori chiar de mult timp. Insa, la un moment dat realizezi ca perceptia ta despre ei si a lor despre tine sunt asemeni siluetelor intrezarite prin geamurile sablate. Multa vreme nu sesizam acest aspect. Ii stim si gata. Lucram impreuna sau mergem la cafea, relationam in limitele socialului, zambim, ni se zambeste inapoi si ...cam atat.

Apoi, ceva se schimba. Nu stii cum, nu stii cand dar, brusc intelegi ca, de fapt tot ceea ce ai crezut ca stii este atingerea unei umbre. Ai intrezarit o silueta prin geamul sablat al prejudecatilor, vorbelor si actiunilor celorlalti si, preocupat de propria cadenta, nu ai avut timp sau poate nu ai acordat timp unei priviri mai atente. Ai luat de bun ca pe o mancare gata mestecata. Ai preferat sa crezi ca totul este spre binele tau sau ai renuntat sa te lupti cu tunetul descarcat in permanenta asupra capului in momentul in care indrazeai sa ai opinii. 

La un moment dat ajungi sa iti contesti instinctul si impresiile directe. Ba chiar ceri sticle groase care sa deformeze realitatea in directia impusa pe care deja o accepti ca fiind a ta intr-o stranie resignare a spiritului. Iti spui ca nu stii sa joci poker si arunci arunci cartile, ii lasi pe ceilalti sa ia potul si accepti sa fii in permanenta mana moarta care face sa dea bine numarul. 

Privesti, zambesti, discuti, totul cu un automatism in care nu vezi cu adevarat interlocutorul. Doar il percepi si iti joci rolul fara sa deviezi de la script. Bifezi tema, bifezi intalnirea, schimbi poate cateva fraze de convenienta si treci mai departe pe pilot automat. Uneori, la finalul zilei nici nu iti mai amintesti cu exactitate ce, cum si cat ai discutat si, cumva asupra somnului un gand razlet iti da tarcoale si realizezi ca nu iti amintesti cu exactitate fetele. O pui pe seama oboselii si iti stergi ziua din minte.

Numai ca, exista un moment de declic in care deschizi brusc ochii dupa ce Timpul iti smulge mascuta de somn. Lumina te trezeste din supa calduta in care ai preferat sa innoti pana acum si in acelasi timp indeparteaza geamurile sablate si lentilele prin care priveai o lume deformata de angoasele tale.

Cand sticla sablata dispare, te trezesti intr-o lume noua iar toti cei pe care doar i-ai perceput capata fete. Cand sticla sablata dispare interactionezi direct pentru prima data. Si tot pentru prima data nu mai ai scenariu, nu mai ai un sir de replici de urmat. Poti sa fugi sau sa imbratisezi oportunitatea si sa interactionezi direct fara perdeaua de fum a prejudecatilor si ideilor preconcepute. Sigur ca, este posibil sa nu iti placa ce descoperi. Este posibil ca in spatele sticlei sablate sa gasesti morala cu miros de tocanita, grobianismul mascat in spatele onestitatii, infatuarea mascata in lumina inselatoare a opiniilor avizate si falsul acut care iti strepezeste dintii si te face sa cauti niste lentile deformatoare. 

Numai ca, uneori, cand sticla sablata dispare si ai curajul de a lua sansa de mana, poti descoperi dincolo de stereotipuri oameni reali, asumati si cu vibratie asemanatoare cu a ta. Atunci cand ai tupeul de a da lentilele deoparte surprizele pot fi si placute ca o mimoza inflorita in momentul in care nimeni nu ar mai fi crezut. Cand ai curajul sa privesti si sa lasi umbrele sa se materializeze poti descoperi oameni dimineti acolo unde parea ca totul este in directia seaca a unei colaborari inchise in limite stricte. 

Este o surpriza de ambele parti. Pentru ca nu numai tu ai privit printr-o sticla sablata. Nu numai tu ai intrezarit o silueta prin perdeaua de fum a opiniilor si impresiilor celorlalti. Atunci cand de cealalta parte gasesti asumare altoita pe o empatie mascata sub masca dezinvolturii esti consternat pentru ca silueta nu seamana cu realul. Cand de cealalta parte gasesti zambet si versatilitate mixate cu generozitate de idei si discutii animate la un flat white te intrebi de ce nu ai avut curaj pana acum sa indepartezi pacla. Cand de cealalta parte descoperi fatete care te intriga si o minte vivace multumesti Universului pentru conjunctura, spargi sticla sablata si pasesti peste cioburi chiar daca iti ranesti picioarele. 

Nu de alta dar cicatricile iti amintesc unde nu vrei sa te mai intorci.  

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ce te face sa te simti iubit

Usi

Cel mai pretios lucru...