O zi la inceput de an

Timpul e o conventie. Sau, mai bine zis, curgerea liniara a timpului este o conventie. Dar ne defineste normalitatea si ne creaza repere. Ne raportam la timp cand ne este bine sau rau. "Timpul vindeca", "timpul le rezolva pe toate", "avem timp pentru tot". Uneori, ne dam timp. Alteori intrezarim acordul tacit al curgerii si ne cream timp. Ultima secunda a anului care trece este mai lunga decat suntem pregatiti sa acceptam. Cand anul se schimba, agatam tot ce a fost rau in coltul ultimei clipe si deschidem usa sperantei. Incercam sa ne amintim daca am respectat traditia: rosu, nou, bani, chei de masina, bijuterii, sampanie, vasc...si la final incercam sa repetam in gand lista de rezolutii. 

Iar timpul ne lasa sa credem ca facem totul intr-o secunda. Ne lasa sa credem si apoi ne da o zi. O zi in care isi suspenda curgerea ca sa ne lase sa privim. Sa privim inapoi sa adunam in palme cele bune si sa proiectam dorintele peste granita firava dintre ani. 

Ne-am obisnuit cu balanta primei zile a anului. Cantarim, scriem rezolutii, dorinte, ne punem visele in talerele balantei luam hotarari pe care apoi, la un alt inceput de an ni le amintim si vedem ce a mai ramas din ele. Credem ca ziua asta in care timpul sta si ne asculta ni se cuvine, asa ca irosim jumatate dormind sau reluand masa din ajun. Nu intelegem ca este un dar, o zi suspendata la inceputul de an pe care o  primim ca sa ne asezam fata in fata cu noi insine si sa insiram cartile intr-o pasienta a trecutului si viitorului. 

Chiar daca timpul este o conventie, linistea atemporala a primei zile din calendar este reala. Toarna un balsam ciudat peste juliturile din genunchii anului trecut si iti intinde o sticluta cu elixirul sperantei in mai bine. Dupa anul in care frica ne-a guvernat, pacea primei zile a noului an este si mai pretioasa. Are gust de libertate si zari cu soare. Ba chiar iti face cadou o vreme de primavara, ca o promisiune a renasterii si a cerului liber, a zborului si a sperantei. 

Paradigmele s-au schimbat dar sufletul nu. Am lasat frica sa treaca prin noi si am depasit-o. Am pierdut mai mult decat am castigat dar am si descoperit comori de gandire ascunse in cele mai neasteptate locuri. Ziua suspendata la inceputul de an conventional  ne da voie sa alegem ce pastram si ce nu, ne intreaba daca ne place de noi cei care am devenit si ne lasa sa ne redescoperim si sa ne alegem prioritatile. Ne spune ca noi suntem ceea ce suntem si nu e cazul sa ne cautam scuze pentru ca nu mai vrem sa acceptam compromisuri si cutume impuse. 

Ziua suspendata dincolo de timp ne obliga sa ne privim fara masti si sa ne croim drumul catre ceea ce ce incalzeste inima atunci cand frica vantura crivatul la fereastra sufletului. Si ne invita sa aruncam undita in marea imaginatiei si sa ne lasam pe spate cu ochii deschisi spre cerul din noi.