Nopti cu ninsoare

 

Nu imi place iarna in oras. 

Iarna in "metropola" inseamna trafic blocat, mormane gri de zapada care dispar uneori abia in aprilie, primari luati pe nepregatite si eterna scuza: "iarna nu-i ca vara".

Cu toate astea, tarziu in noapte cand ninsoarea se aseaza peste orasul cu strazi golite de starea de alerta, ma gandesc ca “ ninge ca in povesti” nu e chiar o expresie de elev corigent la romana. Zapada care se aseaza calm peste masinile inghesuite pe locurile mult disputate si peste blocurile cu lumini razlete aduce cu ea promisiunea unui basm. Caderea linistita a fulgilor aseaza pace peste zbuciumul zilei si panseaza cu amintiri de oameni de zapada ranile angoaselor induse. 

Cand nu mai stii care este drumul si cand realitatea este blurata de presiunile care incearca sa te inregimenteze in batalionul pasind cuminte in cadenta impusa catre sacrificarea liberului arbitru, Universul iti trimite un fulg de nea, o armata de cristale delicate care se astern usor alb si tacut peste pomi si suflet. Iti soptesc o poveste, o poveste despre viata si moarte, despre linistea care precede renasterea, despre inghetul din care se ridica primavara. 

Zapada se asterne incet cu un calm inefabil, te asezi comod, privesti afara si asculti basmul depanat de fiecare fulg. Este un basm despre tine, despre momentele cu tine insuti si linistea care se insinueaza printre gandurile involburate. Cand simti ca te imprastii in mii de farame, zapada te aduna. Iti spune ca primul fulg se topeste in contact cu malaxorul de emotii, vorbe si gesturi dar patura de nea tot se va asterne invaluind totul in siguranta coconului regenerarii. Nu te poti abtine sa nu zambesti cand redescoperi bucuria iernilor in care nu iti pasa de trafic si constrangeri. Zapada aduce amintiri si promisiunea Universului ca totul va fi bine. Aduce speranta ca zidurile fricii se vor darama si ca viata se va intoarce pe fagasul bucuriei si a zambetelor pe care le vezi nu doar le intuiesti.

In mod straniu, ninsoarea vine cu promisiunea primaverii, zapada curata pentru ca izvoarele primaverii sa tasneasca in forta rupand zagazurile. 

Imi place sa privesc cum albul acopera griul zilei chiar daca stiu ca dimineata orasul isi va cere zgomotos drepturile. Dar acum, noaptea se invaluie cu aripile ingerilor din poveste intr-un alb care transcende imperfectiunile. Pentru cateva ore orasul respira basmul  si isi umple palmele cu amintiri si speranta. Iar reflexia ta din geamul prin care privesti dansul fulgilor iti surade si soapta iti alinta pleoapele care se inchid : "totul va fi bine". 

In ultima clipa asupra somnului, speranta iti pune un zambet in coltul gurii si te inveleste  in caldura promisiunii unui maine fara tipare: "maine va fi bine".