La granita dintre viata si moarte

 

Granita dintre viata si moarte este extrem de subtire. Este un adevar pe care il stim sau il intuim dar nu ne este comod sa ne gandim la cele doua fete ale monedei. Pana cand Universul ne obliga sa privim atent. 

Abia atunci te intrebi ce ramane? Ce conteaza cu adevarat? Unde si cine esti cand nu mai esti? Cand corpul fizic paraseste lumea pe care o stii intr-un sac.

Nu ai raspunsuri. Nu poti decat sa incerci sa intuiesti. Nu poti sa definesti. Oricat ai incerca, si oricat ai cauta in cartile sfinte, indiferent ca vorbim de Biblie, Coran, Talmud, parca nu este suficient. Mintea refuza sa treaca dincolo de ceea ce stim. Chiar daca suntem initiati sau doar ne place sa credem ca suntem, mentalul are dificultati in a explora ceea ce se afla dincolo de viata. Asa ca se agata de ceea ce ramane. De ceea ce ne dorim sa ramana.

Cand Universul decide sa-ti arate cat de fragila este granita, incepem sa intelegem. Este unul din dusurile reci de care avem nevoie. Intelegem sensul expresiei "traieste fiecare zi ca si cand ar fi ultima". Pentru ca, intr-adevar nu stim care este ultima. 

Si atunci ne agatam de ce ramane, sau, mai degraba, de ceea ce credem noi ca ramane. Avem tendinta de a ne arunca in material, sa strangem pentru a lasa mai departe, pentru ca ceilalti sa ne pastreze amintirea vie.

Cu toate astea, ceea ce se perpetueaza, este esenta. Amintirile celorlalti despre noi arareori au legatura cu materialul, ci, mai degraba, cu gesturile, cu ceea ce am lasat sa se vada din lumea noastra interioara, cu gesturile si actiunile noastre, cu povestile aventurilor si, mai ales cu vorbele spuse. Oricat de mult sau de putin ai lasa in urma din "a avea" nu va fi decat motiv de "mai mult"si frustrari inutile ca si cand rolul tau nu ar fi fost decat de a da. Pe cand "a fi" ramane si se perpetueaza.

Cand Universul te duce la granita fina dintre viata si moarte, cand se hotaraste sa iti arate cealalta perspectiva, iti da si liberul arbitru. Tu alegi cum si cat de intens vrei sa traiesti timpul pe care il mai ai. Poti sa strangi sau poti sa dai. Sa iti dai tie timp, sa iti dai soare si zari noi, sa iti dai povesti de spus si vorbe de transmis. Poti sa iti construiesti buncare sperand ca vei economisi zile si ca vei impinge granita cat mai mult sau poti sa respiri aerul fiecarei zile si sa absorbi fiecare clipa la intensitate maxima.

Nu stii cum si cand vei traversa granita, insa ai sansa de a-ti trai prezentul ancorat in tine insuti si in visele tale. Poti sa agonisesti bani, bijuterii si actiuni la bursa sau poti sa colectionezi rasariturile de soare in cele patru zari, sa aduni zambetele ceorlalti si sa le topesti in al tau, sa strangi vorbele frumoase si sa le tii in suflet, sa daruiesti cu inima deschisa si sa te insotesti cu oameni frumosi. Fara regrete si fara garantii.

Sa iti strangi esenta in ceea ce iti ridica spiritul si sa speri ca ea va transcende. Ca ea va ramane de cealalta parte. Pentru ca eu cred ca la granita dintre viata si moarte ceea ce ramane este o amintire, un gand o vorba si o atingere dincolo de timp.