Toamna cu miros de Craciun

Diminetile de toamna tarzie vin la pachet cu mirosul de placinta cu dovleac amestecat cu cel al cafelei editie limitata de Craciun. Si da, cu adierea Craciunului. Optimistii posteaza AMR pana la Craciun si, chiar daca nu recunoastem, cu totii ne gandim ca, poate anul acesta Moas craciun ne va aduce ceea ce ne dorim cu adevarat si nu avem curaj sa cerem.

Miroase inca a toamna, culorile se amesteca in aquarele de final cu promisiuni de renastere, decoram cu dovleci si tartacute si pregatim intens sarbatori de import. Ne bucuram ca anul se apropie grabit de final si speram ca toata presiunea fricii si a insingurarii  se vor ridica si ca vom putea iesi din nou in lumina. Trimitem in gand scrisori catre Polul Nord si, de data asta, nu cerem bijuterii si haine si jucarii, sau poate si asta, dar acum cerem ca tensiunea sa dispara si sa ia cu ea si restrictiile acceptate mult prea repede.

Traim intr-o inchisoare a cutumelor sociale si, de multe ori, autoimpuse. Putem iesi dar frica se posteaza, gardian la usa viselor noastre. Cumva ne dorim ca, macar o data, sa avem telecomanda magica si sa putem sari peste tot ceea ce ne apasa pana la momentul in care portile temnitelor din noi se vor deschide.  

Si, poate de aceea, toamna asta tarzie miroase atat de puternic a Craciun. miroase a prieteni si ciocolata calda,  miroase a zambet si a libertate, miroase a cafea buna si a carti noi si, mai presus de toate, miroase a spranta. Acea speranta izvorata din gandurile noastre si din vorbele cu prieteni noi dar intalniti in alte vieti.

Daca am invatat ceva in ultimul timp a fost sa nu renunt. Sa nu reunt la ce cred si la ce visez, sa nu renunt la oamenii care vor sa fie acolo atunci cand ai mai multa nevoie, sa nu renunt in fata fricii, sa nu renunt in fata tentatiei zadarniciei. Si, cumva, Universul a inteles asta si sincronicitatile au inceput sa apara. Si mastile au inceput sa cada. Poate pentru ca tensiunea asta nu a scos nici ce e mai bun nici ce e mai rau din oameni. A scos ceea ce este. Bun sau rau. Unii se straduie din rasputeri sa calce nazuintele in picioare intrand cu bocancii cu tinte dincolo de zona pe care scrie "do not enter". Altii planteaza semintele viitorului pe campurile de lupta devenite inutile.

E un timp al alegerilor. Alegeri pe care le faci instinctiv pentru ca, oricum, nu mai exista optiunea intoarcerii. 

Toamna tarzie inchide un ciclu. Cum se va regenera totul depinde de cat de strans tii la piept visele cele mai indraznete si de cat de hotarat esti sa nu lasi pe nimeni sa intre in spatiul dedicat lor. Depinde de cat de mult iti dai voie sa speri si de cat de mult proiectezi. Pentru ca, in vremurile astea, mai mult decat alta data, Universul iti da ceea ce iti doresti cu adevarat.

Poate de asta toamna mea tarzie miroase a dovleci si tartacute si, in acelasi timp a cozonaci si scortisoara. Si, mai ales, a cafea cu emotii si oameni interesanti.


 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Poleiala de print

Magul

Dimineti cu latte in cesti turqoise