Intre podgorii

Cand te simti secat si ai senzatia ca invarti inutil o rotita de cobai, Universul deschide camara si iti da bomboane. Multe. Suficiente ca sa-ti faci provizii. Provizii de miros de toamna tarzie, a gutui si a vin nou, provizii de spatii deschise colorate cu penelul agil al naturii si provizii de nou si neasteptat.

Te trezesti intr-o dimineata iar Universul iti picura in latte-ului de inceput de zi un dor de duca caruia nu i te poti impotrivi. Un drum pe care ezitai de mult sa-l faci devine brusc prioritar. Pornesti catre o destinatie pe care o credeai banala, un loc in care rezolvi ce ai de rezolvat si atat.

Doar ca viata deschide borcanul cu bomboane si te poarta dincolo de cotidian pe drumul sinuos si ingust dintre podgorii. Brusc, realiatea si presiunile zilei dispar si lasa locul liber pentru viile aliniate din care strugurii au fost culesi si pentru senzatia de vacanta si netimp.

Acolo, intre podgorii, pe masura ce urci pe drumul accidentat, cerul si viile impletesc o poveste dupa care tanjeai de cand ai citit cartile lui Ionel Teodoreanu. E o poveste pe care ti-o amintesti din filme si pe care acum o transformi in povestea ta. Degusti vinul nou si inveti sa deosebesti soiurile si, odata cu vinul patrunde si istoria locurilor si a oamenilor care fac vinul de generatii cu aceeasi dragoste si respect pentru vita care domina dealurile. 

Inveti ca in fiecare inghititura, dincolo de gust si aroma, primesti un strop de suflet si pasiune si o munca care necesita delicatetea si atentia la detalii a unui bijutier. Te simti ca un copil care descopera viata si continuitatea capata alte dimensiuni atunci cand gusti vinul din vitele dacilor. 

Ii asculti pe cei care iti spun povestea si te lasi purtat de imaginatia si pasiunea lor pentru vin si vie si pamant. Iti povestesc cum s-au indragostit de dealurile care te inconjoara si cum au readus la lumina retete vechi de vinuri nobile.

Te uiti in jur si te lasi cuprins de linistea lucurilor si te pierzi in cerul cu norii care filtreaza lumina catre frunzele galben-aramii ale vitei. Dincolo de cuvinte, te lasi purtat in ciclul mortii si renasterii si respiri toamna tarzie cu promisiunea primaverii. 

Acolo pe dealuri, departe de tumultul cotidianului si de presiunea fricii redescoperi ceea ce conteaza si, de data asta, te asezi cu tine la un pahar de vin lasand linistea si mirosul de pamant, frunze si vant sa-ti spuna mai departe basmul regasirii. Sus, intre podgorii, pentru o clipa lumea este a ta si viata iti da bomboane cu gustul curajului care invinge frica. Sus, intre podgorii speranta se opreste in fata ta si iti spune ca totul va fi bine si ca vei renaste precum via dupa iarna.  

Stii ca odata ce vei cobori, realitatea zilei te va trage de maneca iar frica va cauta din nou fisurile mintii, dar cumva, cerul si viile, mirosul de toamna tarzie si povestile despre pasiune si speranta te imbraca intr-o armura cu zale fine de curaj si incredere ca totul renaste precum pasarea Phoenix din propria cenusa.

Si mai stii ca te vei intoarce in locurile povestii cu sufletul si mintea si cu fiecare inghititura de vin.