Promisiunile zilei

 Imi plac diminetile. Stiu ca ma repet. Dar imi plac diminetile si, pe langa cele la cafea imi plac cele in care iti iei cafeaua in termos si pornesti cu noaptea in cap ca sa ai timp pentru tine. Orasul se dezvaluie incet ca ceata care se ridica de pe campuri. Masinile, marile animale ale savanei de asfalt inca nu au invadat spatiul iar aerul este tare. Soarele de toamne isi face loc printre norii pufosi pe cerul orasului.

E o liniste sparta numai de muzica cu iz de chiul si fara reclame care curge din sistemul audio al masinii. Dambovita pare ca sta pe loc si priveste stolurile amestecate de pescarusi si porumbei care se invart pe langa podurile lipsite acum de pescarii de ocazie. Fara animatia zilei, cladirile se dezvaluie lasand ochiul sa surprinda detaliile arhitecturii interbelice.

In astfel de zile, cu fiecare gura de cafea gandul iti zboara departe. Visezi cu ochii deschisi si iti promiti, a nu stiu cata oara, ca va veni ziua in care vei pleca de acasa cu prima geana de lumina doar tu cu aparatul de fotografiat ca sa poti surprinde linistea dinaintea trezirii orasului.

Pana la urma jungla de asfalt nu este cu mult diferita de cea de care iti este dor. Doar speciile sunt altele. senzatia dinaintea agitatiei zilnice insa, este sensibil la fel. Aceeasi asteptare a zilei, cu nerabdare si ingrijorare in acelasi timp dar mai ales cu speranta ca va aduce cu ea oameni frumosi si vibratii bune. Fiecare zi este un dar, o promisiune si o lupta pentru supravietuire. Si aici si in savana.

Imi place sa cred ca promisiunile zilei se implinesc. Si uneori asa este. Uneori, cand te astepti mai putin dar ai si mai multa nevoie, ziua indeplineste promisiunile cumulate si iti scoate in cale oameni care nu te intreaba nimic din tot ceea ce se conjuga cu a avea ci deschid o discutie inceputa despre a fi.

Zilele  in care iti bei cafeaua in masina incep undeva la marginea orasului, printre campurile de pe care ceata nu s-a ridicat inca alimentandu-ti nevoia de evadare. Te lasa sa te bucuri de lipsa de trafic si, cumva, ajungi in centrul orasului cam in acelasi timp cu gandurile care zboara ctre vacanta si soare si oameni care zambesc din inima. Si, din nou dorina de evadare te incearca. cu fiecare gura de cafea te duce in locurile in care sufletul se simte acasa. E o calatorie de mii de mile concentrata intr-un drum cu masina. si te poarta in Masaai Mara si Djema el Fna, in Sidi bou Said si Taormina, la Roma si Paris si lasa in urma un parfum de Vienna.

Cumva, cand ajungi la destinatie, temerile zilei se sterg si ramane doar promisiunea. Promisiunea ca va fi bine si ca fiecare zi va fi un pas inainte. Promisiunea ca vei invinge frica si ca stocul de amintiri bune si oameni frumosi va fi acolo. Si ca intotdeauna va fi cineva care sa se aseze cu tine la o cafea si sa te asculte. Chiar daca acel cineva esti tu.



















Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Poleiala de print

Magul

Dimineti cu latte in cesti turqoise