Let go
Ca sa renunti la un obicei, la dorinta de a-i indrepta pe ceilalti pe un drum pe care tu il consideri corect, sa renunti la ceea ce nazuiesti sa auzi sau sa primesti de la ceilalti (nu in sens material), sa renunti la ceea ce te-a durut sau la ceea ce stii ca nu are viitor oricat de mult ti-ai dori. Renuntarea, acel "let go" din citatele motivationale, este mai greu decat ai crede. Pentru ca tendinta noastra este sa ne intoarcem la ceea ce stim, la zona de comfort sau, surprinzator la cea de discomfort creata de ceea ce urmarim si nu reusim sa ajungem.
Suntem animale sociale si traim in lumea cererii si a ofertei. Deci este normal sa vrem si sa cautam lucruri, emotii si sentimente. Ne cautam si incercam sa ne completam sau sa completam un gol cu cineva.
Doar ca citez: "bufnitele nu sunt ce par a fi". In consecinta ceea ce credem sau vedem noi ca real este doar o reflexie a propriilor noastre deziderate in oglinzile unui caleidoscop de carnaval. Cand ne dam putin inapoi, sau doar ne oprim, oglinzile se reaseaza si, cumva, prinre ele vedem realitatea. Si atunci este posibil sa nu ne placa ceea ce vedem, iar asta aduce cu sine o alegere. Si alegerea nu este usoara pentru ca te scoate total din zona de comfort si te pune sa inchizi povesti pe care tu le-ai mai fi continuat sperand la un alt deznodamant. Si asta desi stii ca una din definitiile nebuniei este sa faci mereu acelasi lucru asteptand rezultate diferite.
Interesant este ca fiecare dintre noi, chiar daca nu vrem sau nu ne place sa recunoastem, ne-am incadrat cel putin o data in aceasta definitie. Ne-am incadrat atunci cand am continuat sa intoarcem si celalalt obraz intr-o relatie in care palmele se transforma in suturi, chiar si morale, intr-un loc de munca in care "rezilienta"si "asertivitatea" te incarca cu sarcini suplimentare sau intr-o poveste in care am acceptat sa scoatem castanele din foc pentru altcineva sperand ca... Nici macar nu mai conteaza ce ai sperat, ci doar ca ai perseverat intr-o stare, poveste, relatie care iti creaza discomfort fizic sau sentimental.
Uneori nu realizezi acest lucru. Sau il minimizezi sau chiar il bagi sub pres sperand ca va sta acolo linistit. Doar ca, ce sa vezi, scheletele din dulapuri au tendinta neplacuta de a se rostogoli peste tine cand te astepti mai putin iar gunoiul bagat sub pres, chiar daca nu este al tau (gunoiul nu presul) miroase. Si atunci te lovesti cu capul de usa transparenta a alegerii. In primul rand te alegi cu un cucui zdravan si, concomitent, cu o intrebare si necesitatea de a hotari: ramai acolo unde esti sau renunti? Renunti la tot ce iti provoaca senzatie de great, la tot ce te doare, la tot ce nu se mai potriveste cu tine, la tot ce iti innabusa pofta de viata si si ti sugruma bucuria? Renunti la grobianismul mascat sub un "imi pare rau"spus din obligatie si la lanturile sclaviei moderne care te leaga de piciorul biroului de la etajul 12 al cladirii de birouri? Renunti la tot ce iti intuneca privirea si iti spune ca nu ai dreptul sa zbori? Sau te complaci in supa calduta a lui "ce o sa spune lumea", in gustul fad al zilelor in care esti doar un instrument caruia i se aminteste constant ca este dispozabil si in aroma dintiulor stransi si a zambetului fortat cand cineva ridica grobianismul la un nou nivel?
Renuntarea nu este o slabiciune. "Let go" ar spune in engleza Dalai Lama. Si, pana la urma, ce ai de pierdut? Siguranta dezamagirii sau injectia letala a renuntarii la propriile tale vise?
Renuntarea este o hotarare. Dificila. Dar odata ce lasi in urma ceea ce stii, este posibil sa descoperi ceea ce nu stii. Si, mai ales, ceea ce nu stii despre ce poti tu sa faci cand nu mai tragi dupa tine pietrele de moara ale parerilor si dorintelor celorlalti.
Asa ca... poti sa incepi prin a renunta la a mai intoarce si celalalt obraz. Poti, insa, sa ripostezi....
Comentarii
Trimiteți un comentariu