Dimineti cu latte in cesti turqoise

 

Ati observat ca toamna se instaleaza cu o ploaie prelunga care sterge cu abnegatie si ultimele urme de vara indiana si coloreaza cerul in tonurile gri cu miros de zgribulit. Traficul are reflexe intarziate de perdeaua de picaturi cazand grabite pe parbrizul ale carui stergatoare nu mai faca fata oricat de sarguincioase ar fi.

Intr-o astfel de zi, cand te astepti cel mai putin, vezi un loc de parcare liber langa cafeneaua favorita. Si o iei ca pe un semn de bunavointa al toamnei care iti spune ca mai e putin pana la Craciun. Asa ca, nu ratezi sansa si, pentru ca restrictiile sunt iar in vigoare, te gandesti sa iei cafeaua la pachet sa faci o bucurie si celor de la birou. Numai ca, barista-ul, pe care inca nu stii cum il cheama, te intreaba zamband daca, totusi, nu vrei sa bei un latte la masuta de afara. Si, pentru ca si ploaia si-a suspendat putin caderea, te gandesti: "de ce nu? Macar incep bine ziua". 

Iti amintesti de episodul cu Mercedes-ul si zambesti, comanzi : "una normala, da?", barista zambeste si el cu gandul la acelasi episod cu fitze si iti deseneaza o inimioara cu spuma de lapte si iti aduce si o portie de banana bread. Si, din nou, uiti ca vremea nu e tocmai prietenoasa si te simti ca in preajma Craciunului cand stai comod pe canapea cu o carte buna in fata. Cafeaua in ceasca turqoise sterge presiunea deadline-urilor cu aroma blanda de Columbia si zambesti in dimineata gri.

Si, pentru ca la cafeneaua cat o garsoniera nu exista zile obisnuite, zambesti doamnei in cardigan beige care te intreaba daca se poate aseza langa tine. Iti intinde mana si se prezinta simplu: Gina. Intinzi mana la randul tau zambind ca si cand v-ati cunoaste de multa vreme. Simplul gest de strangere de mana in vremurile in care ne atingem doar coatele, deschide cea mai neasteptata discutie intre doi oameni care s-au cunoscut la masuta din Alba ca Zapada de pe trotuar. O discutie din cele care iti fac bine si iti amintesc de ce iti plac oamenii, mai ales cei care au consistenta in ceea ce spun. 

Barista-ul se alatura sinusoidal discutiei pornite dintr-un gest atat de firesc in urma cu cateva luni si deosebit de "curajos"acum. In mai putin de 10 minute inca o cunostinta se alatura firesc conversatiei. De la distanta paream cu siguranta cunostinte vechi si, surprinzator, chiar si asa ma simteam. Dintr-o data dimineata de toamna a virat in atemporal si, cumva, avea un iz de teatime la Palarierul Nebun si o lumina de familiar si "totul va fi bine". 

Intr-o zi de marti 13, cu toti parametrii bacovieni, in fata cafenelei - garsoniera, am avut din nou senzatia de vacanta cu prietenii. Si, cumva, latte-ul in ceasca turqoise a adus cu el mirosul zilelor fara griji si presiuni ipocrite ale unei societati speriate de ea insasi. 

Si, dimineata gri de toamna autentica s-a transformat paradoxal in vacanta la mare si aroma de Craciun in asteptarea cadourilor doar prin zambetul si caldura unor oameni intalniti la masuta de pe trotuarul ingust.

Si totul suna a poveste cu happy end in tara cafelei cu cesti turqoise.

#emoziacoffeemanifesto 

 

 

 

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Poleiala de print

Magul