Cafea si batai de inima

Astazi este Ziua internationala a cafelei foarte apropiata de Ziua mondiala a inimii. Interesanta asociere de aniversari. E o zi in care iti faci o cafea si te intrebi ce faci cu inima ta. Te asezi din nou la o cafea cu tine insuti ca doar nu o sa ratezi o astfel de zi. Si, in liniste, iti intrebi inima ce mai face. Ce o doare, la ce tresalta, ce o bucura, cine o bucura, ce o incalzeste si ce ii toarna gheata in artere. 

Este o conversatie pe care o porti rar pentru ca, in general suntem obisnuiti ca ea sa pompeze, sa bata regulat si sa tina totul in functiune. Cand mai da rateuri, mergem la doctor, ii dam niste medicamente si continuam linistiti stiind ca motorul functioneaza. Ne mai aducem aminte de ea atunci cand intra in conflict cu zona rationala. In rest vorbim despre iubire si emotii si sentimente dar nu o intrebam niciodata care este pretul pe care il plateste pentru fiecare emotie si fiecare dezamagire, pentru fiecare bataie accelerata si fiecare pierdere.

Ne gandim rar ca ar fi cazul sa o intrebam ce mai face, ca ar fi cazul sa o protejam si sa nu consideram ca vitalitatea ni se cuvine.

Intr-o astfel de zi, insa, te asezi cu ea la taifas si o intrebi: cum esti? iti e bine? Si, in fata unui latte incepe da-ti depene firul a tot ceea ce a simtit in ultimul an. Si afli ca, desi nu pare, a capatat cicatrici noi cand ai plans si ai acceptat sa fii sacul de box pentru esecurile din razboaiele altcuiva. A capatat cicatrici noi cand ai fost sub anestezie asteptand sa te trezesti. A capatat cicatrici noi cand te-ai trezit singur inconjurat de crevasele actiunilor celorlalti si cand ai crezut ca te poti ridica si o mana intinsa nu a fost ceea ce parea, cand ai mai acordat o sansa si inca una asumandu-ti vini care nu erau ale tale, cand ai asteptat un raspuns care nu a mai venit si cand ti-ai dat voie sa intelegi ca drumul merge inainte si ca nu poti sa-ti ingreunezi rucsacul cu regrete si zapezi ce-ar fi putut sa fie.

Inima, insa e optimista. Iti aminteste si cand a tresaltat de bucurie in fata unui buchet de lalele, cand s-a topit si a daruit cate o bucata din ea puilor de lup nascuti in palma ta, cand s-a linistit ascultand ciocanitoarea ascunsa in plopii din fata geamului, si cand s-a contopit cu sunetul lacului in care se reflecta Ursa Mare. Iti aminteste de senzatia de infinit a noptilor cu luna plina si de desfatarea produsa de conversatiile cu prietenii vechi sau de cele erudite. Iti aminteste de bucuria fiecarei dimineti care iti confirma inca o zi si de linistea serilor in care citesti inconjurat de mica ta haita.

Se spune ca e bine sa ierti si sa nu uiti. Inima ta iti spune insa ca cicatricile sunt acolo pentru ca traiesti si ai trait, sunt acolo ca si tahicardiile si tresaltarile necontrolate date de emotii pentru ca viata ta nu este monotona si fiecare dintre ele reprezinta o amintire mai buna sau mai cu iz de lectie, reprezinta oameni care ti-au intersectat calea, iubiri si dezamagiri, tristeti si impliniri. Fiecare bataie, fiecare gram de sange propulsat in artere reprezinta o zi si fiecare zi este unica si irepetabila oricat de mult ne-am dori asta. La fel, nu ai cum sa stergi intamplarile si sentimentele trecute pentru ca ele ti-au dat forma pe care o ai acum iar drumul tau pastreaza amintirea pasilor trecuti. 

Cand stai la o cafea cu inima ta, ea iti povesteste mult despre tine in cadenta uniforma atat de cunoascuta a batailor ei regulate. Iti arata pe unde ai fost si ce te-a marcat in bine si rau si iti aminteste ca fiecare zi este pretioasa si ca in fiecare zi ar trebui sa ai grija de tine.

Si de inima ta...