Oamenii dimineti

Exista locuri care te fac sa te simti instantaneu acasa. Cu mirosuri privelisti necunoscute si, in acelasi timp familiare, cu sunete si emotii care iti declanseaza sentimentul de acasa.

Si sunt...oameni.

Oameni care te fac sa te simti ca si cum ai sta comod pe canapea cu o carte buna imbracat in pijamaua favorita.

Sunt oameni a caror prezenta iti da brusc sentimentul de acasa, de cald si bun, oameni care iti amintesc miorosul de cozonac chiar si in toiul verii.

Oameni carora iti vine sa le povestesti tot si pe indelete reluand parca firul unei conversatii lasate acolo in asteptare.

Imi place sa cred ca intalnirile nu sunt intamplatoare.

Si, imi place sa cred ca viata ii scoate in calea ta tocmai ca sa poti continua o poveste ramasa in suspensie poate intr-o alta viata.

Viata este compusa din locuri si oameni. Si, cumva, oamenii care te fac sa te simti acasa in preajma lor sunt cei care dau valoare si locurilor.

Sunt oamenii in bratele carora te simti copil indiferent ce varsta ai avea si in vorbele carora te invelesti ca sa poti trece peste pasajele reci ale vremurilor.

Uneori este suficient ca in mijlocul furtunilor existentiale sa te gandesti la vorbele sau gesturile cuiva pentru ca brusc, sa ajungi in ochiul furtunii si sa poti continua.

Sunt barbati sau femei, sunt cei cu care te intalnesti la o cafea pentru o discutie de afaceri si sfarsesti prin a colinda toate cafenelele din centrul vechi al orasului povestind ca si cand i-ai cunoaste dintotdeauna.

Si poate ca asa si este. Poate ca i-ai stiut undeva in coltul mintii si ei au aparut atunci cand ai fost pregatit.

Sunt cei carora le poti spune orice iti trece prin minte fara a te teme ca te vor judeca pentru ca, si ei, la randul lor isi deschid sufletul si mintea catre tine.

Sunt cei pe care ii intrebi mirat in mijlocul unei conversatii: unde ai fost pana acum?

Sunt cei pe care ii iubesti neconditionat pentru culorile pe care le aduc in lumea ta, culori care rezoneaza cu ale tale.

Nu ii alegi niciodata. Ei pur si simplu apar.

In cele mai neasteptate locuri si in cele mai surprinzatoare moduri.

Si constati ca pana la acel moment ati trecut unul pe langa celalalt fara sa va intersectati ca si cand Universul ar fi asteptat momentul in care ati fost pregatiti sa va intalniti.

Nu sunt intalniri comune. ba chiar sunt destul de rare pentru ca griul are tendinta de a acoperi culorile.

Uneori doar banuiesti culorile ascunse sub cotidian.

Nu stiu care este declansatorul. Poate un zambet, o privire, un cuvant sau poate doar intuitia. Insa dintr-o conversatie banala despre vreme sau "treburi de serviciu", brusc ajungi intr-o zona de comfot nebanuita ca o bucla in afara timpului unde redescoperi gesturi lasate la pastrare si ai senzatia ca esti cu o cana de ciocolata calda in mana in fata unui foc cald in soba. E ca si cand ai deschide ochii intr-un timp paralel in care regulile cunoscute nu exista. Curgerea liniara a timpului dispare si el se pliaza dupa interactiunea voastra.

Sunt oamenii pe care ii pastrezi daca i-ai descoperit si care isi lasa amprenta in inima ta cu fiecare imbratisare si cu fiecare "ce mai faci? esti bine?", cu fiecare cafea "povestita" pana tarziu in noapte.

Eu le spun "oamenii dimineti" pentru ca imi dau sentimentul de acasa pe care il ai dimineata devreme cand prima raza de soare sparge orizontul deschizand drumul unei zile noi.

Ei ma fac sa zambesc si sa-mi amintesc ca pot chiar si atunci cand eu nu mai cred.

Ei sunt cei care marcheaza zilele cu amintiri si imi spun ca visele conteaza.

Oamenii dimineti...