Am obosit
Am obosit. Am obosit sa zambesc atunci cand as injura copios. Am obosit sa ascult la nesfarsit lamentari si teoria chibritului n.0 cand tot ceea ce imi doresc este sa mai vad inca un episod din ultimul serial de pe Netflix. Ma epuizeaza trasul de poale si nevoia constanta de atentie cand eu tip pe dinauntru de setea de momente cu mine. Nu mai am energie sa fac slalom printre fragmentele de discutii cu altii relatate sacadat in cautarea permanenta a aprobarii unor replici deja rostite. Am obosit. Atat de mult incat nici macar scutul atentiei false din da-uri si nu-uri presarate la intamplare nu mai functioneaza. Am obosit sau am dezvoltat o forma de egoism exacerbat. Nu mai sunt resurse pentru small talk si nici forta pentru nesfarsitele cricuri morale. Exista astfel de momente in care te asezi pe calcaie si opresti cu ultimele forte tavalugul ingaduintei nesfarsite. Este momentul in care te intrebi : Si eu unde sunt? Eu, unde sunt in toata povestea asta? Angoasele mele, nelinistile