Madam Panseluta

Sunt zile in care sufletul se aseaza calm langa tine, iti intinde o cafea si te indeamna sa-i povestesti. Te indeamna sa-ti ostoiesti dorul de duca si nelinistea pentru ce vine. Stie ca nu esti bine, stie ca inca esti suparat pe tine pentru ceea ce inca consideri ca este greseala ta, stie despre angoasele pe care nu ai curaj sa le marturisesti nimanui pentru ca ar putwa fi interpretate drept slabiciune. Si, tocmai pentru ca stie iti pune o cafea in fata si iti spune sa o savurezi si sa o ladi sa spele toate nelinistile.  Cand stai picior peste picior cu mainile petrecute peste ceasca cu un flat white aburind si cu privirile pierdute in frunzisul in note de galben al unui copac oari un visator si nimeni nu intuieste dialogul care se poarta pe deasupra aromei de cafea. De multe ori m-am gandit ca prietenii imaginari ai copiilor si discutiile cu acestia sunt precum cafelele cu noi insine. In copilarie ne cream prieteni in care sa putem avea incredere si, desi nu recunoastem, ii pastram le

  Traim intr-o lume a paradoxurilor. Pe de o parte ni se spune ca iubirea este ceea ce ne trebuie ca sa depasim dificultatile si sa putem fi mai buni. Majoritatea cartilor si trainingurilor motivationale abunda de multiplele ütilizari"ale iubirii. Dar, interesant este ca in paradigma vietii de zi cu zi "te iubesc" are conotatii de relatie finalizata cu sex.  Stiu ca exista mii de argumente care sa contrazica afirmatia mea. Doar ca, dincolo de argumente pro sau contra, realitatea este asta: daca spui "te iubesc" unui reprezentant al sexului opus, sau chiar de acelasi sex, cu exceptia rudelor de gradul I, automat gandul celorlalti se duce in directia iubire = relatie=sex si, eventual, = imoral din punctul de vedere al audientei daca cel caruia ii spui asta este deja intr-o relatie sau = magulitor, dorinta, frica, etc. daca nu este si audienta. Deci, in marea majoritate a cazurilor, in viata reala, din multitudinea de valente, iubirea este redusa la una singura. H

  Uneori, oricat de mult ai vrea sa eviti, renunti. Nu este o slabiciune. din contra, ai nevoie de mult curaj ca sa faci asta. Si nu numai curaj. Ai nevoie de o privire critica asupra realitatii si asupra ta.  Ca sa renunti la un obicei, la dorinta de a-i indrepta pe ceilalti pe un drum pe care tu il consideri corect, sa renunti la ceea ce nazuiesti sa auzi sau sa primesti de la ceilalti (nu in sens material), sa renunti la ceea ce te-a durut sau la ceea ce stii ca nu are viitor oricat de mult ti-ai dori. Renuntarea, acel "let go" din citatele motivationale, este mai greu decat ai crede. Pentru ca tendinta noastra este sa ne intoarcem la ceea ce stim, la zona de comfort sau, surprinzator la cea de discomfort creata de ceea ce urmarim si nu reusim sa ajungem.  Suntem animale sociale si traim in lumea cererii si a ofertei. Deci este normal sa vrem si sa cautam lucruri, emotii si sentimente. Ne cautam si incercam sa ne completam sau sa completam un gol cu cineva. Doar ca citez:

 Exista locuri unde gasesti cafea buna si locuri care iti ofera mai mult: o cafea buna insotita de buna dispozitie si un barista care stie sa-ti povesteasca. Pe langa faptul ca imi place cafeaua, imi place si mai mult cafeaua bauta in locurile care iti dau senzatia ca esti in vacanta. Cafeneaua mica, cat o garsoniera cu espressoarele insirate ca instrumentarul unui chimist si cestile tucoise care ma duce cu gandul la Sidi Bou Said, la cafeneaua micuta cu terasa cu vedere la ruinele Cartaginei.  Si vibratia este asemanatoare.  Te asezi cu un latte in fata si o felie de zuchini bread si asculti povestea despre gustul si calitatile cafelei Columbia in timp ce admiri jacheta cu motive japoneze a doamnei asezate la masuta de afara care, ca si tine posteaza cafeaua pe Insta. Povestesti despre pisoiul proaspat adoptat saptamana trecuta si te bucuri ca astazi ai gasit loc de parcare in apropiere ca sa-ti incepi ziua intr-un ton optimist. Te lasi patruns de nostalgia verii purtata de razele soa

A stazi este Ziua internationala a cafelei foarte apropiata de Ziua mondiala a inimii. Interesanta asociere de aniversari. E o zi in care iti faci o cafea si te intrebi ce faci cu inima ta. Te asezi din nou la o cafea cu tine insuti ca doar nu o sa ratezi o astfel de zi. Si, in liniste, iti intrebi inima ce mai face. Ce o doare, la ce tresalta, ce o bucura, cine o bucura, ce o incalzeste si ce ii toarna gheata in artere.  Este o conversatie pe care o porti rar pentru ca, in general suntem obisnuiti ca ea sa pompeze, sa bata regulat si sa tina totul in functiune. Cand mai da rateuri, mergem la doctor, ii dam niste medicamente si continuam linistiti stiind ca motorul functioneaza. Ne mai aducem aminte de ea atunci cand intra in conflict cu zona rationala. In rest vorbim despre iubire si emotii si sentimente dar nu o intrebam niciodata care este pretul pe care il plateste pentru fiecare emotie si fiecare dezamagire, pentru fiecare bataie a ccelerata si fiecare pierdere. Ne gandim rar ca

   Schimbarea. Cand te simti blocat, cand  parca te strange lumea si ceea ce te inconjoara te gandesti ca e cazul sa faci o schimbare. Sigur si cartile de dezvoltare personala te indeamna sa faci chestia asta. Si speakerii motivationali, si unii dintre cei din jurul tau. Practic o parte din cei care iti creaza senzatia de stramt. Si atunci? Ce faci? Mai ales cand unii  dintre cei care au diverse avantaje ca urmare a felului tau de-a fi iti spun ca o schimbare e necesara. Ce faci? Te inregimentezi in trendul schimbarii cu directie predefinita sau scoti un iepure din palarie? Te duci in directia schimbarii care implica mult trambitata eficientizare a spatiului personal si a modului de lucru sau ... Chiar asa, cum alegi sa faci schimbarea? Cum alegi sa-ti schimbi atitudinea fata de grobianismul mascat sub vorbe frumoase? Cum alegi sa schimbi siguranta unui job la care fructele li se cuvin altora? Cum alegi sa schimbi permanenta grija pentru bunastarea altora cu cea pentru sanatatea ta min

  Ce este fericirea? Nu stiu cate definitii exista. Si nici cate raspunsuri. Pentru fiecare dintre noi fericirea are alta definitie si alte valente.  Toata viata cautam fericirea sau, poate, numai notiunea de fericire. De cele mai multe ori suntem atat de preocupati sa cautam incat trecem surzi si orbi pe langa micile piese din mozaicul care compune, de fapt beatitudinea. Pana la urma, cautarea fericirii ca si Craciunul s-au transformat in niste solutii de business extrem de avantajoase. Craciunul este sezonier, pe cand Fericirea este perena. Indiferent daca este vorba de gasirea sufletului pereche, a hobby-ului transformat in jobul ideal, a celui mai exotic loc de pe planeta, a unei posete Prada la super reducere, a locuintei ideale sau a masinii viselor tale. Pentru fiecare "element" al fericirii exista ghiduri, specialisti, nenumarate articole in revistele glossy, carti, workshop-uri si webinare.  Toti specialistii si toate aceste instrumente iti explica pe indelete cum an

 Atunci cand incepi sa-i crezi pe cei care iti spun ca nu valorezi nimic, ca nu stii, ca nu te pricepi, ca orice ai face nu poti sa ajungi acolo unde iti doresti e bine sa te opresti. Atunci cand cei din jurul tau incep sa-ti dea exemple de "oameni de succes" care sa te ajute sa intelegi ca nu esti nici macar la genunchiul broastei e bine sa te opresti. Atunci cand cei din jur incep sa-ti povesteasca despre valoarea altora validata de terti, desi pe tine nu te intereseaza asta, e bine sa te opresti. Sa te opresti si sa te asiguri ca cei care se straduie atat de mult sa-ti demonstreze ca tu nu.. orice, nu sunt limitati, ca nu au un IQ sub nivelul marii sauca nu sunt idioti.  Stiu ca suna tendentios, dar, in timp, am invatat ca valoarea fiecaruia dintre noi este data de ceea ce face, de ceea ce gandeste, cum gandeste, si ca singura persoana care poate aprecia asta esti tu insuti. Pentru restul, valoarea ta este data de un moment, de o senzatie, de interes sau de toate astea la

Privim rar cerul. Dimineata, la crepuscul sau noaptea. Ratam cu buna stiinta culorile si energia. E un dat. Este acolo si ni se cuvine. La fel cum ni se cuvin apele si padurile, florile si oceanele. Cel putin asta este parerea noastra. Doar ca, uneori Geea ne aminteste ca lucrurile nu sunt chiar asa, ca suntem trecatori, chiar daca nu ne convine sa auzim asta, si ca urmele noastre in nisipul vremii se sterg cu buretele uitarii sau al nepasarii.  Nu suntem vesnici oricat am incerca. Doar spiritul trece in forme vremelnice incercand sa ne ajute sa invatam lectia. De multe ori, pana reusim. Uneori orgoliul si rutina ne fac sa blocam accesul catre ceea ce nu poate fi catalogat, inregimentat, trasat, catre libertatea de gandire si spiritualitate. De asta revenim pana invatam. Pana invatam ca tot ceea ce ne inconjoara se conjuga cu a fi.  Numai noi ne incapatanam sa trecem totul prin filtrul lui a a avea. Si ne aruncam in valtoarea unor batalii marunte sau inutile, ne pierdem in tumultul con

 Exista locuri in care linistea e deplina. Nu in sensul de nemiscare. Dar in astfel de locuri parca sufletul respira. Este el cu tine    si o pisica venita lin si cuibarita la tine in brate. Tumultul vietii obisnuite este ramas undeva departe, la ultima cotitura la care si GPS-ul a pierdut drumul.  Intre dealurile imbracate deja in culorile toamnei, la rascrucea vanturilor si a viilor incarcate, gasesti linistea. Nu una idilica ca in Viata la tara, ci aceea pe care o cautai de multa vreme, uneori fara sa stii. Nu stiu cum se face ca in locurile catre care nu am pornit cu entuziasm am gasit tihna de care aveam nevoie ca sa ma incarc. Dincolo de masti, de cutume si iuresul zilnic. Intr-un loc pierdut intre dealurile Dobrogei am gasit un aer si o vibratie speciala. Si o pisica.  Mai degraba m-a gasit ea pe mine si mi s-a incolacit in brate impletind torsul cu adierea vantului de sfarsit de vara.  O senzatie de bine care iti aduce lacrimi in ochi impodobita cu pildele unui calugar batran b