Madam Panseluta

Toata viata noastra sta pe talerele unei balante. Si nu ma refer aici la balanta divina care separa binele de rau si nici la cea a zeitei Themis care strajuieste frontispiciile tribunalelor. Viata noastra sta pe talerele unei balante interioare, la fel de fragila ca urechea interna si, in acelasi timp extrem de volatila. Un mecanism atat de particular si, totodata conectat printr-o retea fina cu toti cei din jurul nostru. Fiecare inclinare a ei, genereaza o reactie in ceilalti, ca un domino urias si imprevizibil. Fiecare pas este cantarit nu de o justitie divina ci de noi insine. Cauza si efectul sunt extrem de rapide. Rapid in sens universal, nu al unei curgeri liniare in conventia timpului. Gesturile si actiunile celorlalti genereaza o reactie si in tine chiar daca uneori refuzi sa o vezi. Cauza si efect. Indiferent daca il minimizezi sau ii dai dimensiuni apocaliptice, fiecare gest, sentiment, gand, vorba, actiune a celuilalt te afecteaza si genereaza la randul lui un efect

"Să dai, să dai, iată marea fericire a vieţii. Să dai mai ales la timp, fiecare lucru la vremea lui. Să dai râsul, să dai lacrimile, să-ţi trăieşti aventurile, să-ţi trăieşti durerea... Să plângi, un timp... şi apoi să râzi." - Panait Istrati Si, cu toate astea, suntem din ce in ce mai zgarciti. Suntem zgarciti cu noi insine. Cu zambetele noastre, cu sentimentele, cu a fi, cu ceea ce ce ne face sufletul sa se avante dincolo de curcubeu. In schimb am devenit din ce in ce mai darnici cu datul cu parerea, cu judecatul vietii celuilalt cu "exemplele" de buna purtare in orice de la business la viata personala, crestrea copiilor si a animalelor de companie. Noi stim mai bine cine, ce si de ce. Avem cate o parere despre orice si oricine mai putin despre noi insine. Ne proiectam un cocoon de "perfectiune" in care ne imbaiem cu fiecare vorba aruncata despre "imperfectiunea" celorlalti. Ne punem de buna voie ochelari de cal peste privirea care ar

Cand viata iti da lamai... teoretic stii ce sa faci. Si daca nu stii, internetul iti da solutia: limonada, gin tonic, arunci zeama in ochii celorlalti... Cu lamaile te poti descurca. Atunci cand stii ca sunt lamai. Dar, ce te faci cand viata iti da lamai deghizate? Lamai deghizate in nectarine, sau capsuni, sau in orice pretind a fi, numai lamai nu. Ce faci cand "bufnitele nu sunt ce par a fi"? Cand fetele din jurul tau sunt masti atent ticluite confundandu-se pana la identificare cu realul? Cand ochii mint si mainile modeleaza gesturi studiate? Cineva spunea ca momentele de cumpana ale societatii scot tot ce e mai bun in oameni. Eu cred ca tocmai aceste momente sunt cele care scot la iveala doar lamai deghizate. Pentru ca, nu-i asa, daca se poarta bunatatea si compasiunea si "oamenii frumosi" hai sa parem o piersica suculenta sau o capsuna aromata chiar daca noi, de fapt suntem doar o lamaie necoapta. Nu am nimic cu lamaile, unele sunt chiar simpatice s

Exista un timp pentru toate... Astazi am intors cartile de Tarot. Prima carte a fost Roata Destinului. Roata destinului are intotdeauna un mesaj interesant: asteapta timpul potrivit. Orienteaza-te in functie de circumstante Chiar daca timpul este o conventie exista un moment potrivit. Exista un timp pentru toate... Nu stii care si cand este momentul potrivit. si poate din acest motiv Roata destinului nu este neaparat cartea pe cera vrei sa o intorci cand cauti ghidare. Este de fapt cartea liberului arbitru si al asumarii consecintelor. Ne-am obisnuit atat de mult sa urmam calea minimei rezistente incat un moment in care trebuie sa decidem si sa ne asumam devine unul dificil. Si asta functioneaza in toate aspectele vietii incepand din copilarie. E mai simplu sa hotarasca altii si apoi sa ne plangem ca nu este ceea ce ne-am dori. Incepand de la alegerea activitatilor extracurriculare, alegerea liceului si a specializarii, alegerea carierei, preconceptiile despre cum sa fii feric

"Toată viaţa noastră nu facem altceva decât să interpretăm cuvinte. Noi pe ale altora, alţii pe-ale noastre. Şi cum să nu te gândeşti la ele, cum să-ţi fie indiferente, când urmele lor sunt de neşters?" - Ileana Vulpescu Uneori, insa, ajungem sa lasam cuvintele sa preia conducerea, ne inversunam sa exprimam, sa interpretam sa argumentam, uitand, de fapt in avalansa de cuvinte, emotiile, gandurile, risipindu-ne sentimentele intr-o atentie sporita pentru cuvantul rostit. Ne concentram din rasputeri asupra vorbelor, rasucim fiecare expresie, dandu-i valente nestiute, extragand sensurile si intorcan d literele pe toate pa rtile, transformand totul intr-o competitie. E mai simplu sa ne razboim in cuvinte decat sa lasam emotiile sa iasa la suprafata, e mai simplu si cu mult mai putina substanta o avalansa de fraze care ne ajuta sa evitam privirile adanci. Suntem atat de precauti in a ne expune gandurile si sufletul incat ne infasuram in propozitii, clisee, emoticoane, gif

Cand hardul computerului crapa de informatie, o transferam pe un hard extern. Cand sifonierul sta sa cada de cate haine sunt in el, le mutam pe cele da iarna sau vara, dupa caz, in cutii si le stocam in boxa. Dar ce faci atunci cand mintea sta sa-ti explodeze de scenarii, intrebari si persoane? Ce faci atunci cand te-a durut, si ti-ai ocupat spatiul cu persoane toxice si cand te-ai simtit folosit si, totusi, nu vrei nici sa intorci celalalt obraz si nici sa platesti cu aceeasi moneda? Le debarasezi si pe ele intr-o cutie. Cutia cu maimute. Nu este o paralela cu teoria darwinista a evolutiei. Ci doar un spatiu incapator pe categorii. Este in acelasi timp "oubliette-ul" creierului si sufletului si o sursa de personaje si analogii. Capacul cutiei este unul interesant si, in general cu sens unic: o data intrat primesti o identitate ca in Second life si, chiar daca mai primesti cate un update pe ici pe colo, nu mai poti iesi. Devii un personaj al unor episoade de telenove

Astazi, am tras din pachetul de Tarot Magul. Tarot este jocul vietii. Un joc de intamplari si personaje . Forta, Marea preoteas, Imparatul, Luna, Roata norocului, Eremitul, Nebunul si, mai ales Magul . Magul e fascinant, e inceputul si sfarsitul, intuneric si lumina in acelasi timp. Si ma intreb de cate ori si in cate forme l-am intalnit pana acum si de cate ori ni se vor ma intersecta drumurile. Magul este in noi si in ceilalti cu toate fatetele lui. Fiecare dintre noi este inceputul si sfarsitul si lumea dintre ele. Magul este in acelasi timp potentialul indeplinirii visurilor celor mai inalte si al distrugerii. Este nazuinta si manipulare, bine si rau, altruism si egoism. Universul ne pune in palma tot ceea ce avem nevoie pentru a evolua. Pe un umar purtam lumina si pe celalalt intunericul. Granita dintre ele este aproape invizibila. Catre care ne indreptam este alegerea noastra. Daca ai ales Magul, in permamnenta vei oscila intre cele doua pana cand vei alege cu adevarat

Pana la urma, viata este despre asumare. Din momentul in care constientizam ce se intampla in jurul nostru, ne asumam. Ne asumam primul pas, ne asumam vaza sparta si sertarele rasturnate. Ne asumam gandurile si emotiile. Ne asumam increderea investita si posibilitatea sa fim dezamagiti. Ne asumam deziluzia si gustul amar al prieteniilor false, dar ne asumam si zambetul sentimentului de bine in prezenta cuiva. Ne asumam sa iubim si sa fim iubiti sau nu. Ne asumam rasetele si lacrimile, si drumurile, culorile si creativitatea. Ne asumam descoperirile si diversitatea si ne asumam alegerile. Chiar si atunci cand nu vrem sau nu stim ca ni le asumam. Chiar si atunci cand negam asumarea, undeva in subconstientul nostru stim ca ne-am asumat negarea. Insa unii dintre noi neaga in continuare. Pentru ca e simplu, e mai simplu sa negi si sa continui pe valurile joase ale refluxului constiintei. E mai simplu sa schimbi regulile in timpul jocului si sa alegi intotdeauna calea minimei re

In lumea cererii si a ofertei, paradoxal, cele mai valoroase lucruri sunt gratis. Le dam si le primim uneori in fiecare zi, dar, rareori suntem constienti de ele. Si, de cele mai multe ori, incercam sa le cumparam. La fiecare colt de strada se vand si se cumpara vise. In fiecare intersectie compasiunea este scoasa la mezat. In birourile opulente se negociaza suflete la pachet. In fiecare zi incercam sa definim fericirea, in fiecare zi ne mintim masurandu-ne stupid gradul de fericire afirmata in pagini de socializare. Avem stocuri de zambete si mostre de gandire pozitiva insirate frumos pe umerasele unui acut sentiment de gol. Ne dorim organic sa fim o versiune mai buna a noastra, fara a sti exact cine suntem. Alergam cu sufletul la gura catre "supermarketul" de fericire promis de reclame si trenduri. Ne batem in numarul de like-uri pe Facebook si statusuri sociale afirmate virtual, dar nu stim cum sa relationam intre patru ochi. Inghitim discursuri motivationale

Din ce in ce mai des imi vine in minte scena rascrucilor din Oblio. Sa ai atat de multe indicatoare si, paradoxal, nici un drum pe care sa o apuci. Sa fii inconjurat si traversat de emotii contradictorii, fara sa stii pe care sa o pastrezi si pe care sa o lasi sa treaca. Cumva, stii, ca toate indicatoarele merg in directii false, stii ca singurul indicator veritabil este cel din tine, indiferent ca ii spui subconstient, al saselea simt sau voce interioara.  Stii ca drumul pe care il indica este cel mai abrupt, ca aici te pierzi si te regasesti, ca este presarat cu maracinii bataliilor intre tine si ego-ul tau crescut in doctrina societatii, si pietrele ascutite ale regretelor supelor caldute in care te-ai simtit comod pana acum. Dar, la fel de bine, stii ca pe drumul asta, visele tale isi fac carare cu maceta credintei ca vei reusi, pe drumul asta afli cine esti cu adevarat si cum poti deveni o versiune mai buna a ta, pe drumul asta te lasi condus de "a fi". Aici reali

" Oamenii se cauta. Se cauta neintrerupt. Zile. saptamani. Luni. Ani. Iar atunci cand se gasesc... se impiedica. Se impiedica unul de celalalt. De ei insisi. De orgolii, de asteptari, de temeri." - Alexandru Chermeleu Ne-am obisnuit atat de tare cu regulile unei realitati pe care o acceptam ca fiind a noastra, incat atunci cand ne gasim nu mai stim. Nu mai stim cum sa ne recunoastem. Nu il vedem pe celalalt ci doar imaginea lui reflectata de cutume si prejudecati. De ce sa ridicam valurile si sa indepartam perdelele de fum ale "societatii" cand este mai simplu sa il inghesuim pe celalalt in tiparele prestabilite? Ne simtim in siguranta, stim exact pe ce raft si in ce sertar sa il plasam. Asa am fost invatati si asa ne dam voie sa credem.     Si ne complacem in supa calduta a societatii. Chiar daca, undeva, adanc "ce-ar fi daca?" nu ne da pace. Ne infranam dorinta de visare, dorinta de a descoperi si de a ne depasi limitele autoimpuse. Nu vedem ca m

Viaţa ta e o poveste. O poveste despre noi. - Catalin Manea Astazi m-a intrebat cineva in ce poveste traiesc? Timpul este o conventie si, implicit curgerea liniara a vietii. Daca suntem dispusi sa acceptam existenta universurilor paralele, de ce nu suntem capabili sa realizam ca realitatea noastra a fiecaruia este creata char de noi. Exista realitatea constientului colectiv, cea de fiecare zi, cea care ne agreseaza prin ecranul televizorului, prin valul de postari pe Facebook, si miile de stiri despre totul si nimic, dar dincolo de cotidian, exista realitatea pe care o proiectam. Pentru ca, liberul arbitru, este sigura putere reala pe care o avem. Si aceasta modeleaza lumea. Putem alege realitatea supei caldute a unui trai care "sa nu deranjeze" indiferent ce inseamna asta. Putem alege realitatea fricii, indiferent ca este vorba de teroristi, vecini agresivi, invazii extraterestre, sefi, razboiae mai mult sau mai putin iminente, interceptari, poltergeist, sau spirite os

In fiecare dimineata ne privim in oglinda. Verficam. E bine? E bine. Apoi, din raftul de masti o alegem pe cea potrivita pentru ora zilei, intalnirea catre care ne ducem, colegii de serviciu, ceilalti soferi din trafic, "partenerii"de statii de metrou. Apoi, inca o data: E bine? E perfect! Ne-am obisnuit cu mastile in straturi successive, intr-atat incat incepem sa ne identificam cu ele. Sunt masti guralive, persuasive, tacute, intelegatoare, evidente, disimulante, descurcarete, cu zambete largi si ochii mari, ironice, paranoice, blande si sarcastice. O lume exterioara de costume in spatele careia evoluam  in silentio stampa cu gandurile lovindu-se de un zid de mucava in incercarea disperata de a trece dincolo. Un carnaval venetian perpetuu in care Colombina, Bauta si Moretto se pierd in marea de masti dambovitene, intre Mariute si Vasilachi, zei corporatisti si Capcauni, Zane si boiernasi, Feti Frumosi si comete media, Ilene Cosanzene si cersetori. O lume exterioara an

Niciodata nu m-am intrebat de ce te iubesc. S-a intamplat atat de firesc si cald incat m-am obisnuit imediat cu senzatia. Astazi, insa, cumva, mi-am pus intrebarea: de ce? Si raspunsurile au navalit ca apa calda la robinet, dimineata devreme cand vecinii inca nu s-au trezit. Te iubesc, in primul rand, pentru ca ma suporti. Te iubesc pentru ca esti acolo atunci cand toti ceilalti nu sunt. Te iubesc pentru ca imi spui ca sunt puternica si pentru convingerea ta ca imi va reusi tot ceea ce imi pun in minte. Te iubesc pentru ca imi lasi mie locul de la fereastra si pentru ca ma aduci cu picioarele pe pamant chiar si atunci cand eu nu vreau. Te iubesc pentru ca ma certi atunci cand esti ingrijorat si pentru ca accepti toata colectia din cutia cu maimute. Te iubesc pentru ca ai daramat pe rand toate barierele in spatele carora ma retrageam si pentru ca mi-ai demonstrat ca nu am intotdeauna dreptate. Te iubesc pentru "buna dimineata "si pentru "noapte buna ". Te

E o problema de spatiu locativ. Uneori, simtim ca nu mai incapem in noi insine, e acceasi senzatie ca intr-un apartament prea mic, si mult prea inghesuit. Si ne dorim sa evadam dincolo de noi, dincolo de cotidianul din noi, dincolo de curcubeu. Nici macar nu stam sa analizam motivul pentru care e stramt in noi. Dar gasim rapid "vinovatii" inghesuielii din eul locativ: daca nu ma maritam cu tine acum 10 ani, poate acum aveam o vila pe malul oceanului si un seic la picioare, daca nu alegema job-ul asta, as fi fost acum in Top 300, daca nu mi-ar fi mancat soacra-mea ficatii, poate as fi fost si acum casatorit cu iubirea vietii mele, daca..., atunci... Si e din ce in ce mai stramt in noi si nevoia de evadare creste. Odata cu ea creste si frustrarea si incercam sa parasim spatiul cel stramt. Visam la un alt "eu" dincolo de curcubeu, un eu aerisit ca o plaja pustie, lipsit de inghesuiala din noi avand ca unica decoratiune briza linistita a unui ocean fara furtuni.